Sentinţa finală pentru autorul crimei de la supermarket "Diana" va fi dată de magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. După ce judecătorii Curţii de Apel (CA) Galaţi l-au condamnat la 18 ani închisoare pentru omor calificat, Sorin Tronaru a declarat recurs împotriva sentinţei, considerându-se nedreptăţit. Judecata în cazul agentului de pază care, în noiembrie 2006, i-a aplicat hoţului de parfum lovitura fatală, se va muta acum la Înalta Curte. Magistraţii bucureşteni au însă o misiune grea, asta pentru că între pedepsele aplicate de judecătorii brăileni şi cei gălăţeni sunt diferenţe uriaşe. Iniţial, Tribunalul Brăila l-a condamnat pe Tronaru la doar 4 ani închisoare, pentru lovituri cauzatoare de moarte. În urma apelului declarat de procurorii brăileni, potrivit cărora autorul merita o pedeapsă mult mai aspră, ţinând cont de gravitatea loviturilor aplicate victimei, CA Galaţi i-a aplicat inculpatului o pedeapsă de 18 ani închisoare. În plus, judecătorii au schimbat şi încadrarea juridică a faptei, în omor calificat. Oricum, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila l-au trimis în judecată pe Sorin Tronaru pentru infracţiunea de omor, ulterior cerând instanţei brăilene schimbarea încadrării juridice a faptei în omor calificat, însă fără succes.
Cei trei agenţi ai SC "Ying-Yang Security" SRL, care l-au omorât în bătaie pe bărbatul prins la furat în supermarket "Diana", şi-au primit condamnările pe fond la sfârşitul lunii ianuarie 2011, la mai bine de patru ani de la comiterea crimei. Numai unul dintre ei, respectiv Sorin Tronaru, a primit însă închisoare cu executare, respectiv 4 ani. Ceilalţi doi au fost condamnaţi la câte o pedeapsă de un an şi 6 luni închisoare cu suspendare.
Reamintim că în seara zilei de 4 noiembrie 2006, cei trei agenţi de pază l-au omorât în bătaie pe Mihail Bărbulescu, de 27 de ani. În jurul orei 19.00, beat de-a binelea, bărbatul a intrat în magazinul "Diana", iar un agent a observat cum ascunde sub geacă două sticle de parfum "Extory". Agentul l-a "invitat" pe bărbat în spate, într-o încăpere folosită drept birou şi magazie, l-a percheziţionat, apoi a sunat la dispecerat pentru a anunţa incidentul. Tronaru, care era pe maşina de intervenţie a firmei, a preluat apelul şi a chemat prin staţie toate echipajele. Petrică Adrian Rusu şi Sorin Iancu au ajuns la "Diana" după 5 minute de la recepţionarea apelului telefonic la dispeceratul "Ying Yang". Aceştia l-au bătut bine pe hoţul de parfum, apoi şi-a făcut apariţia şi Sorin Tronaru, care i-a aplicat victimei căzute la pământ o lovitură puternică cu piciorul în ficat, ceea ce i-a fost fatal.
