Avion prăbuşit la Şiria-Arad | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Avion prăbuşit la Şiria-Arad

"În timpul aterizării, avionul a agăţat firele de alimentare cu energie electrică a comunei şi le-a rupt. La această oră, în Şiria nu este curent şi aşteptăm echipele de electricieni să remedieze avaria. Avionul a căzut în apropierea gării din Şiria, pe o păşune la aproximativ 500 de metri de prima casă. Am înţeles că avionului i s-a oprit motorul în timpul zborului, iar pilotul a încercat o aterizare forţată", a declarat Valentin Bot.

Una dintre cauzele vehiculate privind oprirea motorului este blocarea unor filtre ale acestuia, care nu a mai permis alimentarea cu carburant.

Primarul a mai spus că avionul ultrauşor aparţine unei persoane private care efectua un zbor de agrement, la bordul aparatului fiind o singură persoană. "Pilotul a fost preluat de medici pentru investigaţii medicale", a mai spus Valentin Bot. Pilotul este în stare de şoc.

În urma incidentului, trei localităţi au rămas fără curent electric. Şi circulaţia trenurilor în zonă a fost afectată, în urma ruperii liniei de înaltă tensiune.

Avionul ultrauşor s-a prăbuşit în zona localităţii arădene Şiria, duminică seara, în jurul orei 20.20. În zonă s-au deplasat mai multe echipaje ale Ambulanţei şi un echipaj SMURD. De asemenea, la Şiria s-au deplasat şi reprezentanţi ai Aeroclubului Arad, pentru a cerceta împrejurările în care s-a prăbuşit avionul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro