Bărbat omorât de câini la Jirlău | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bărbat omorât de câini la Jirlău

Ştefan Calcan a fost găsit ieri dimineaţă, la 9.40, de către fiul său de 61 de ani. "Avea multe muşcături pe corp, a venit Poliţia aici şi a făcut anchetă. Omul avea trei câini din aceştia de curte, unul mai mare, doi mai mici. Fiul său are probleme psihice, dar din câte am înţeles, bătrânul nu avea alte lovituri decât muşcăturile", ne-a declarat Rică Tutulan, primarul localităţii Jirlău.
"În acest caz s-a deschis o anchetă", ne-a declarat agent şef adjunct Camelia Bucur, de la Poliţia Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro