Bărbat prins cu doi sturioni în mașină, în Piața Traian | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bărbat prins cu doi sturioni în mașină, în Piața Traian

* vineri, polițiștii l-au oprit în trafic pe un bărbat de 43 de ani, din județul Galați, în timp ce conducea un vehicul în municipiul Brăila * în autoturism au fost găsiți doi pești, din specia sturion, în lungime de 60 de cm fiecare, pe care gălățeanul i-ar fi cumpărat de la o persoană necunoscută 

 

Gălățean prins cu sturioni în autovehicul. Polițiștii brăileni au oprit pentru control un vehicul care circula în Piața Traian din municipiul Brăila, iar în urma controlului au descoperit peștele. Polițiștii au prins și un bărbat din Chiscani care avea aproape 50 de kg de pește în autoturism, fără a avea și acte de proveniență.

Potrivit informațiilor transmise de la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Brăila, în ziua de 3 septembrie, la ora 17:15, polițiști din cadrul Biroului Ordine Publică l-au oprit în trafic pe un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din județul Galați, în timp ce conducea un vehicul pe strada Piața Traian. “În urma controlului efectuat, în vehicul au fost găsiți doi pești, din specia sturion, în lungime de 60 de cm fiecare, pe care gălățeanul i-ar fi cumpărat de la o persoană necunoscută”, au precizat polițiștii brăileni.

De asemenea, în noaptea de 3 spre 4 septembrie, ora 04:00, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Brăila l-au oprit în trafic pe un bărbat de 32 de ani, din comuna Chiscani, în timp ce transporta aproximativ 47 kg de pește, din speciile caras și plătică.

După cum arată polițiștii, în ambele cauze peștele a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor. Pe numele celor doi bărbați au fost întocmite dosare penale conform O.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, respectiv ”pescuitul, deținerea, transportul, comercializarea sturionilor capturați pe teritoriul României din habitatele piscicole naturale” și „pescuitul comercial sau sportiv fără licență sau autorizație de pescuit și  deținerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peștelui și altor viețuitoare acvatice obținute din pescuit ori produselor din pește”.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro