Băsescu îl crede pe Antonescu mai inteligent politic decât este | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Băsescu îl crede pe Antonescu mai inteligent politic decât este

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, crede că, cel mai probabil, contracandidatul său la alegerile prezidenţiale va fi premierul şi liderul PSD, Victor Ponta, cu şanse de a obţine între 48 şi 52 la sută în turul II de scrutin, menţionând că ar fi candidatul pe care l-ar prefera adversar.
Antonescu a fost întrebat, într-o emisiune la TVR 1, care ar fi în opinia sa scorul pe care l-ar obţine Mircea Geoană într-o eventuală candidatură la prezidenţiale.
Liderul PNL a apreciat că, în cazul în care Geoană ar fi susţinut de PSD, acesta ar putea să ajungă în turul II al alegerilor la 45%, în vreme ce Victor Ponta ar putea "să piardă foarte strâns sau să câştige foarte strâns", în marja 48-52%. De asemenea, liderul PNL a opinat că Sorin Oprescu, susţinut de PSD la prezidenţiale, ar avea mai puţine şanse de câştig decât Mircea Geoană.
Totodată, Antonescu a susţinut că, în cazul lui Cătălin Predoiu, acesta nu ar face scorul politic al PDL.

L-ar fi vrut adversar pe Băsescu

Pe de altă parte, liderul PNL a afirmat că PDL va avea o problemă la alegerile europarlamentare deoarece PMP va "vampiriza" electoratul democrat-liberalilor.
"Nu ştiu dacă PDL va mai ajunge, după acest şoc la europarlamentare, la prezidenţiale. Pentru că va exista tentanţia din partea PMP şi presiunea din nou a domnului Băsescu de a-i unifica atunci, chiar şi cu preţul unor schimbări", a mai declarat Antonescu.
Preşedintele PNL a susţinut că, cel mai probabil, contracandidatul său în turul II al alegerilor prezidenţiale va fi Victor Ponta.
"Dacă e de preferat, eu tot pe domnul Băsescu aş fi vrut să-l am adversar, dar nu se mai poate. Şi atunci, merge şi domnul Ponta. Adică şi domnul Ponta, dacă vorbim în termeni de box, deşi confruntarea prezidenţială nu e una de box, ai în cine să dai. L-aş prefera pe domnul Ponta", a mai spus Antonescu, citat de mediafax.ro.

Nu se pune problema rocadei cu Iohannis

În plus, el a afirmat că nu se pune problema rocadei cu edilul Sibiului, Klaus Iohannis, în cursa prezidenţială, aşa cum crede preşedintele Traian Băsescu.
Preşedintele PNL a precizat că are o intenţie de vot în jurul a 25%, în vreme ce Iohannis are o cotă de încredere mult mai mare, dar în cazul intenţiei de vot aceasta se ridică la circa 2%.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că liderul PNL Crin Antonescu îi va ceda locul de candidat la preşedinţie din partea PNL lu Klaus Iohannis, dacă acesta va fi mai bine plasat în sondajele partidului.
"Crin Antonescu este ca politician mai inteligent decât vrea lumea să creadă. Sunt convins că nu va sacrifica candidatura dacă Iohannis va fi mai bine plasat în sondajele lor", a afirmat Traian Băsescu la Adevărul Live, întrebat dacă vede posibilă o rocadă Antonescu-Iohannis.
Liderul PNL a reiterat faptul că un scor al partidului între 20 şi 25 la sută poziţionează PNL între "jucătorii cu şanse pentru turul II (al prezidenţialelor, n.r.) şi deci pentru titlu, pentru câştigarea Preşedinţiei".
Totodată, Antonescu a susţinut că, spre deosebire de anul 2009, atât el, cât şi PNL sunt mai puternici, fapt care va trebui confirmat la alegerile din 25 mai în capacitatea de mobilizare a structurilor de partid.

Antonescu scade în sondaje

Încrederea populaţiei în Crin Antonescu, potrivit ultimului sondaj dat publicităţii, este în scădere continuă, acesta clasându-se pe locul 6, cu mult sub Klaus Iohannis, ba chiar şi sub Tăriceanu.
Astfel, Mugur Isărescu, Klaus Iohannis, Victor Ponta, Sorin Oprescu şi Călin-Popescu-Tăriceanu sunt primele cinci personalităţi în care românii au cea mai mare încredere, conform unui sondaj INSCOP transmis agerpres.ro.
Astfel, prima poziţie în topul încrederii este ocupată de Mugur Isărescu, cotat cu 42,9% multă şi foarte multă încredere (faţă de 44,9% cât înregistra în ianuarie). Guvernatorul BNR este urmat de Klaus Iohannis - 37,1% încredere multă şi foarte multă (33,9% în ianuarie) şi Victor Ponta - 36,4% (37,4% în ianuarie).
Pe locul al patrulea în topul încrederii se situează Sorin Oprescu cu 32,3% (34,6% în ianuarie), urmat de Călin Popescu Tăriceanu cu 30,9% (faţă de 27,9% în ianuarie). Preşedintele PNL, Crin Antonescu, se situează pe locul 6 în clasament cu 26% încredere multă şi foarte multă (faţă de 29,7% în luna ianuarie) şi este urmat de Mircea Geoană şi Mihai-Răzvan Ungureanu, ambii cotaţi în luna martie cu 24,8% încredere multă şi foarte multă. După cum se observă, Iohannis şi Tăriceanu sunt este singurii ale căror cote de încredere au crescut de la începutul acestui an.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro