Mergi la conţinutul principal

Bătăușii din Pădurea Viișoara. Judecata!

cinci indivizi acuzați de infracțiunile de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fapte comise la data de 20 aprilie, chiar la petrecerea de Paște organizată în Pădurea Viișoara • doi tineri au fost loviți cu pumnii și picioarele, dar s-a folosit și un topor, iar un alt inculpat este acuzat de tentativă la omor

 

 

 

Gașca bătăușilor din Pădurea Viișoara, în fața instanței! Cinci indivizi au fost trimiși în judecată de procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila pentru infracțiunile de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fapte comise la data de 20 aprilie, chiar la petrecerea de Paște organizată în Pădurea Viișoara.

Inculpatul E. Viorel Laurențiu (nume postat pe site-ul instanței) este cercetat sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, două fapte, prev. de art. 193 Cod penal, și tulburarea ordinii și liniștii publice. ”În data de 20 aprilie, în jurul orei 16.10, în timp ce se afla în extravilanul unei localități din județul Brăila, unde era organizată o petreecere de Paște, împreună cu P.C.C., V.D., G.Ș.C. și S.I. i-au agresat fizic pe numiții N.M. I. și N. G. cărora le-au aplicat în mod repetat lovituri cu pumnii și picioarele, cauzându-le leziuni care au necesitat 1-2 zile de îngrijiri medicale. Prin faptele comise s-a tulburat ordinea și liniștea publică”, au stabilit procurorii.

La rândul său, inculpatul G. Ștefan Cristian (nume postat pe site-ul instanței) a fost cercetat sub control judiciar pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, pentru agresiunea comisă de Paște în Pădurea Viișoara, iar P. Cosmin Cristian (nume postat pe site-ul instanței) este cercetat tot sub control judiciar pentru două infracțiuni de lovire sau alte violențe și una de tulburare a ordinii și liniștii publice, iar S. Ionuț este acuzat tot de tulburarea ordinii și liniștii publice.

La bătaia din Pădure a participat și inculpatul V.Doru, cercetat pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, acesta fiind arestat în altă cauză.

Agresiunea din Pădurea Viișoara a fost una de amploare, iar pe lângă loviturile cu pumnii și picioarele, asupra a doi frați, s-a folosit și un topor cu care un bărbat a fost lovit în cap. În lista inculpaților este un individ judecat pentru tentativă la omor, dosarul fiind pe rolul Tribunalului Brăila.

Inculpatul arestat este V. Doru, după cum se arată pe site-ul instanței, acesta fiind dus la arest. Este al doilea individ acuzat că a lovit cu toporul, după ce în primă fază anchetatorii îl acuzaseră doar pe inculpatul N. Marius Ionuț (n.r. - nume postat pe site-ul instanței) pentru o faptă similară. Alți indivizi care au participat la bătaia generală din data de 20 aprilie sunt cercetați sub control judiciar.

Potrivit anchetatorilor, în după-amiaza zilei de 20 aprilie, în jurul orei 16:10, în timpul unei altercaţii dintre mai multe persoane, autorul V. Doru a luat de pe sol un topor care avea mânerul (coada) din lemn rupt pe jumătate şi s-a apropiat de persoana vătămată, respectiv N. Georgel, aplicându-i cu muchia acestui topor o lovitură foarte puternică la nivelul capului doborându-l la pământ în stare de inconştienţă şi cu hemoragie abundentă. În sprijinul atacatorului au mai intervenit alte patru persoane ( G.Ş.A., S.I., E.V.L. şi V.D.). În data din 2 iunie, V. Doru a fost reținut pe ordonanță, iar procurorul de caz al Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a solicitat arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile, cererea fiind admisă de Tribunalul Brăila.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, în data de 20 aprilie, în jurul orei 16.00, în timp ce se aflau în pădurea unde se organizase o petrecere de Paște, frații Georgel N. și Marius Ionuț N. au exercitat acte de violență asupra unui alt bărbat (Cristian P. - după cum au spus localnicii). Primul dintre frați l-a lovit cu pumnii pe acesta, iar celălalt cu toporul la nivelul brațelor.

Cel agresat a ripostat la rândul său, și l-a lovit cu pumnii de Marius N., numai că acesta a încercat să mai dea o lovitură cu toporul, dar din neatenție și-a lovit propriul frate, Georgel N. Persoana vătămată a fost transportată la spital în Brăila, apoi a fost transferată la Spitalul de Urgență Galați, Secția Neurochirurgie, unde a fost operată.

Mai departe instanța va decide pedepsele pentru cei acuzați de faptele violente.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro