Bătaie ca-n Vestul Sălbatic la Însurăţei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bătaie ca-n Vestul Sălbatic la Însurăţei

• un bărbat de 37 de ani a ajuns în spital, zilele trecute, după ce ar fi fost bătut de patru indivizi • în încercarea de a-şi salva viaţa, acesta a fugit cu maşina, însă n-a ajuns prea departe, deoarece a făcut accident  • unele persoane vorbesc că la mijloc ar fi fost vorba despre răzbunare

 

Bătaie ca-n filme şi pagube uriaşe la Însurăţei, în anul 2019! Un bărbat de 37 de ani ar fi fost luat la pumni de către patru indivizi, marţi seară, chiar în faţa casei sale. Victima se afla în maşină, iar agresorii ar fi lovit, mai întâi, autoturismul. Pentru a scăpa de „ploaia” de lovituri, bărbatul a reuşit să pornească maşina şi să demareze în trombă. Din păcate, cursa s-a terminat într-un stâlp de pe marginea străzii. Impactul a fost atât de puternic, încât stâlpul s-a rupt şi a căzut, afectând două imobile.

Poliţia a fost anunţată, prin 112, de soţia bărbatului bătut. Deplasaţi la faţa locului, oamenii legii au început verificările şi au deschis dosar penal pentru lovire sau alte violenţe, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Victima a fost transportată cu ambulanţa la spital.

Potrivit unor surse, se pare că episodul petrecut marţi seară la Însurăţei ar fi, de fapt, o răzbunare. În urmă cu aproximativ 2 săptămâni, bărbatul de 37 de ani l-ar fi bătut pe unul dintre cei care l-au agresat ulterior, până l-ar fi băgat în spital. După ce s-ar fi externat, individul ar fi refuzat să depună plângere la Poliţie, tocmai pentru a se răzbuna, folosind aceeaşi „monedă”. Au existat zvonuri că s-ar fi tras cu arma, însă poliţiştii au infirmat această variantă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro