Sentinţă la Judecătoria Brăila în cazul tinerei din comuna Chiscani, care a fost sechestrată şi bătută de un consătean pentru o datorie de 50 de euro.
Astfel, instanţa de judecată l-a condamnat pe Tinel Anghel, 40 de ani, la o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu executare în penitenciar, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate. Sentinţa nu este definitivă. Judecătorii au menţinut, însă, măsura arestului la domiciliu în cazul bărbatului din comuna Chiscani acuzat că a bătut-o şi a sechestrat-o pe Ionela Mioara Ş.
Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, în noiembrie 2014, Tinel Anghel a împrumutat-o cu 50 de euro pe vecina sa, Ionela Mioara Ş., care intenţiona să plece în străinătate. Până în mai 2015, tânăra nu-i restituise cei 50 de euro. Procurorul care s-a ocupat de caz precizează: "Acesta a fost şi motivul pentru care inculpatul Anghel Tinel a recurs la comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate şi lovire, în condiţiile în care a aflat că persoana vătămată revenise în comuna Chiscani. După unele discuţii sumare pe o reţea de socializare, inculpatul nu a aşteptat să-şi primească banii, apreciind că se impune să poarte o discuţie cu aceasta".
Urmărire ca-n filmele cu mafioţi
În seara zilei de 3 mai 2015, ora 20:30, Tinel Anghel a observat un taxi parcat în faţa porţii familiei Ş., din comuna Chiscani, în care a urcat Ionela. După ce tânăra a urcat în taxi, acesta s-a pus în mişcare, rulând către municipiul Brăila.
În aceste împrejurări, Anghel i-a cerut prietenului său Dănuţ M., zis "Dilău", să-i permită să conducă maşina acestuia (un Ford Focus) şi să-l însoţească pentru a urmări taxiul în care se afla Ionela. Ce a urmat seamănă cu scenariul unui film cu mafioţi.
"La ieşirea din Chiscani, sensul de deplasare către municipiul Brăila, Anghel Tinel a blocat cu autoturismul pe care îl conducea autoturismul taxi în care se afla persoana vătămată, după care a coborât şi s-a deplasat în dreapta şoferului, unde se afla persoana vătămată şi a început să o lovească cu pumnii la nivelul feţei. Întrucât aceasta a opus rezistenţă, inculpatul a apucat-o de haine, a scos-o din maşină, după care a târât-o pe jos şi, împotriva voinţei acesteia, a urcat-o pe bancheta din spate a autoturismului cu care venise, a întors şi s-a deplasat pe Şoseaua Principală, către comuna Chiscani".
În acel moment, indignat de ceea ce văzuse, taximetristul a întors maşina şi a pornit în urmărirea bătăuşului. După 2 kilometri parcurşi, victima a deschis portiera din dreapta spate, gata să se arunce. Speriat, Tinel Anghel a apăsat frâna, iar Ionela, profitând de faptul că autoturismul încetinise, a sărit din mers, rostogolindu-se pe marginea carosabilului. Potrivit anchetatorilor, agresorul şi-a continuat deplasarea fără să oprească.
În stare de şoc, Ionela Ş. a urcat din nou în taxi şi s-a prezentat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, unde i s-au acordat îngrijiri medicale. Hainele îi erau rupte, iar dispay-ul telefonului mobil crăpat. Potrivit certificatului medico-legal ataşat la dosar, tânăra de 28 de ani a avut nevoie de 8-10 zile de îngrijiri medicale. Asta în condiţiile în care, în aceeaşi zi, îi trimisese lui Tinel mai multe mesaje prin care-i transmitea că o să-i restituie suma de bani.
Până la arestarea preventivă (27 mai 2015), Tinel Anghel a luat legătura cu trei martori la agresiune, inclusiv cu şoferul de taxi, sugerându-le să nu spună adevărul în situaţia în care vor fi audiaţi de către poliţişti. Toate aceste demersuri au putut fi probate, întrucât, din 12 mai 2015, oamenii legii au interceptat convorbirile telefonice purtate de Tinel Anghel.
Iniţial, Anghel a fost cercetat şi pentru infracţiunea de lovire, însă, între timp, victima şi-a retras acuzaţiile, astfel că procurorii au fost nevoiţi să dispună clasarea cauzei.