Balcan şi Diacomatu, candidaţii susţinuţi de AVB la alegerile locale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Balcan şi Diacomatu, candidaţii susţinuţi de AVB la alegerile locale

Alianţa pentru Viitorul Brăilei şi-a prezentat, ieri, candidaţii pentru alegerile locale din luna iunie. La evenimentul care a avut loc în Sala Carantina au fost prezente toate partidele ce formează AVB, dar şi susţinătorii neînregimentaţi. Reamintim că în urmă cu câteva săptămâni, la Brăila s-au pus bazele unei alianţe politice între UNPR, PDL, PNŢCD, PNG şi PER, cu unicul scop de a opune USL o forţă politică cel puţin egală, dacă nu mai puternică. Între timp, pentru AVB şi-a arătat susţinerea şi Partida Romilor.
În acest context, ieri, AVB şi-a prezentat oficial candidaţii care vor intra în bătălia electorală de pe 10 iunie. Astfel, pentru fotoliul de primar, se va bate cu Aurel Simionescu (PSD), cu Simona Drăghincescu (independent), cu Adrian Vacu (PRM) şi cu Sorin Ovidiu Bălan (PPDD), deputatul PDL de Brăila Viorel Balcan.
Pentru funcţia de preşedinte al CJ Brăila, AVB a preferat să susţină un candidat independent, în persoana lui Sergiu Diacomatu. Acesta este susţinut, de asemenea, şi de filiala locală a PPDD Brăila. Diacomatu va încerca să îl detroneze pe Gheorghe Bunea Stancu (PSD) şi îl va contracandida pe Romeo Crâşmariu (PRM).
"Nu o să fie uşor, acestor candidaţi nu le va fi uşor, pentru că urmează o bătălie puternică. Au o misiune grea, dar, împreună, o să fim şi mai puternici. Împreună vom reuşi să detronăm actuala conducere a acestui judeţ şi oraş", a spus de la tribuna evenimentului liderul PDL Brăila, Constantin Dumitriu.
În ediţia de mâine vă vom prezenta şi lista candidaţilor la celelalte 40 de primării comunale şi trei primării orăşeneşti din judeţ.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro