Beat mort, a intrat cu maşina în şanţ | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Beat mort, a intrat cu maşina în şanţ

În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 00:55, un localnic din comuna Şuţeşti a sesizat la Poliţie faptul că în comuna Gradiştea, un autoturism se afla răsturnat într-un şant şi prezenta avarii, însă nu se află nicio persoană în sau lângă vehicul.

Poliţişti de la Poliţia oraşului Ianca s-au deplasat imediat în locul indicat şi l-au identificat în apropiere pe şofer, Daniel U. (22 de ani), din comuna Şuţeşti, care a declarat că a condus autoturismul.
Deoarece acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că avea 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Acestuia i s-a întocmit dosar penal.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro