Becali a făcut plângere la Comisia pentru cercetarea abuzurilor din Senat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Becali a făcut plângere la Comisia pentru cercetarea abuzurilor din Senat

Documentul cuprinde cinci puncte şi a fost trimis, vineri, la Senat de către avocaţii lui Becali, care le solicită senatorilor din Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii să "ia măsurile care se impun" în urma încălcării unor prevederi legale de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de către Judecătoria Sectorului 1, respectiv Tribunalul Bucureşti, instanţe care au admis arestarea preventivă a finanţatorului clubului de fotbal Steaua.

Avocaţii lui Gigi Becali notează, în document, că omul de afaceri nu a fost ascultat de către procurori, încălcându-i-se, de asemenea, dreptul la apărare pentru că acesta a spus că va da declaraţii numai în prezenta avocatului ales.

Mai mult, potrivit plângerii depuse de avocaţi la Comisia pentru cercetarea abuzurilor, "încheierea Judecătoriei Sectorului 1, prin care s-a dispus admiterea cererii formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti privind luarea măsurii arestării preventive, a fost dată cu încălcarea prevederilor legale".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro