Fără îndoială, PDL are păcatele lui, are clientela lui, are metehnele lui, are putregaiurile lui. Dintre toate însă, cea mai mare responsabilitate este aceea că NU a redus încă de anul trecut salariile din sectorul bugetar. Că odată ajuns la putere, atunci când nu se mai putea ascunde după deget că nu ştie situaţia reală a economiei româneşti, PDL, în frunte cu premierul Emil Boc, n-a ieşit public să propună reducerea salariilor din sectorul bugetar odată cu reducerile operate în sectorul privat. Dacă această măsură s-ar fi implementat încă de anul trecut, acum nu se ajungea la reducerea pensiilor. În acest context, nu l-am auzit pe Damian să-şi blesteme propriii colegi care anul trecut s-au aflat la guvernare şi n-au făcut altceva decât să se opună şi legii de recalculare a pensiilor nesimţite, şi legii salarizării unice, şi reducerii salariaţilor din sectorul bugetar, în general, oricărei măsuri ce implica şi sacrificiu de imagine pentru PSD-ul care voia să câştige preşedinţia ţării. Ca şi PDL-ul, de altfel. Nu l-am auzit pe Damian să-i blesteme pe liberalii care după ce-au împărţit miliarde pe ultima sută de metri clientelei politice a PNL şi a PSD, care-i susţinea, au lăsat ţara la sfârşitul lui 2008, în pragul crizei, cu deficit bugetar major. Nu l-am auzit pe Damian nici măcar să-i înjure pe cei care în spitale încasează lunar sume uriaşe, dar pentru bolnavi n-au bani nici de-o bulină. Nu l-am văzut pe Damian să-i scuipe-n faţă pe funcţionarii publici care ţipă că evaziunea fiscală e mare, dar tocmai ei i-au protejat ani în şir pe marii evazionişti. În schimb, acelaşi Damian aruncă blesteme, la propriu, pe parlamentarii PDL care şi-au asumat răspunderea susţinând, fără ipocrizie, propriul guvern, într-un moment extrem de dificil. Un gest demagogic, populist, incalificabil, care n-are absolut nicio legătură cu critica bazată pe argumente specifică unui om civilizat.
