Bombă găsită lângă muzeu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bombă găsită lângă muzeu

Ieri, în jurul orei 11.30, muncitorii care lucrează la consolidarea clădirii Muzeului de Istorie din Piaţa Traian au descoperit un proiectil exploziv de calibrul 125 mm, aflat în stare de funcţionare. Bomba a fost îngropată în zonă în timpul războiului şi ar fi putut provoca o nenorocire dacă ar fi fost atinsă mai puternic. Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila a reuşit să ridice proiectilul fără incidente şi l-a transportat într-un depozit special, de unde urmează să fie dus în poligonul de la Muchea, pentru distrugere prin detonare.

Specialiştii ISU "Dunărea" reamintesc populaţiei câteva măsuri ce trebuie respectate în astfel de cazuri, pentru evitarea unor tragedii: să anunţe imediat autorităţile, să nu mişte din loc muniţiile neexplodate, să nu desfacă sau să predea operatorilor economici muniţiile neexplodate pentru valorificarea ca deşeuri metalice, să nu le folosească pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente, să nu le lovească şi să nu aprindă focul în apropierea lor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro