Brăila din nou sub ameninţarea codului galben de ninsoare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăila din nou sub ameninţarea codului galben de ninsoare

Meteorologii au emis o nouă atenţionare de ninsori pentru această zi, începând cu ora 15.00 până la primele ore ale zilei de marţi. Potrivit avertizării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie fenomenele meteo ar urma să afecteze judeţele din sud-estul ţării inclusiv judeţul nostru. În intervalul menţionat meteorologii spun că se vor înregistra precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, iar în plus vor apărea şi intensificări ale vântului care, în rafală, va ajunge la 50 - 60 km/h. Judeţele afectate de codul galben sunt Galaţi, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea. Specialiştii ANM susţin că pentru zona de litoral şi în Delta Dunării, adică judeţele Tulcea şi Constanţa, precipitaţiile vor fi mai ales sub formă de ploaie, favorizând izolat producerea poleiului. Avertizarea cu cod galben emisă ieri de ANM ar urma să expire marţi, 2 februarie, la ora 3.00.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro