De la 1 ianuarie, fermele de creştere a păsărilor din localităţile brăileneTraianu şi Plopu, aparţinând societăţilor comerciale "Agrimon" SRL şi "Drymon" SRL, nu îşi pot valorifica producţia de ouă decât pentru industrializare, deoarece nu respectă noile reglementări privind standardele minime pentru protecţia găinilor ouătoare. Uniunea Europeană permite comercializarea a patru categorii de ouă, după cum urmează: cele marcate cu cifra 0 - ouă din producţie ecologică, pentru care există norme stricte legate de suprafaţa de creştere a găinilor dar şi de categoria de furaje utilizată; marcate cu cifra 1 - ouă de la găini crescute în sistem alternativ, respectiv în hală, dar şi cu acces într-un padoc exterior, hrănirea făcându-se cu furaje clasice; marcate cu cifra 2 - ouă de la găini crescute în hale, la sol, hrănite cu furaje clasice; marcate cu cifra 3 - ouă de la găini crescute în baterii (cuşti) îmbunătăţite (modernizate), conform normelor europene. În judeţul Brăila nu există nicio fermă de creştere a păsărilor care să producă ouă din categoria 0 sau 1. Ouă marcate cu cifra 2 sunt produse la o fermă aflată lângă localitatea Pietroiu. În ceea ce priveşte fermele de la Traianu şi Plopu, acestea încă se străduiesc să îşi modernizeze bateriile pentru creşterea găinilor, astfel încât să poată primi autorizaţie pentru comercializarea de ouă marcate cu cifra 3. Gicu Drăgan, directorul Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila, ne-a informat că, în momentul de faţă, procesul de modernizare a condiţiilor de creştere a păsărilor a ajuns la 80%, pentru cele 12 hale existente la Traianu, respectiv cele 16 hale de la Plopu. "În momentul când toate bateriile vechi vor fi înlocuite cu altele, noi, conforme cu reglementările UE, cele două crescătorii vor primi autorizaţia de a vinde ouă în coajă, pentru consum. Până atunci, ele pot valorifica ouă doar pentru uz industrial. Practic, se face o procesare termică pentru obţinerea prafului de ouă folosit în diferite preparate", ne-a explicat directorul Drăgan.
În conformitate cu noile reglementări, cuştile îmbunătăţite trebuie să aibă cel puţin 2.000 centimetri pătraţi suprafaţa totală, asigurând minim 750 cmp/găină ouătoare. De asemenea, trebuie o înălţime minimă de 40 cm, cuibar, aşternut care poate fi ciugulit şi dispozitiv de scurtare a ghearelor (covoraş abraziv).