O campanie de donare de sânge pentru victimele incendiului din clubul bucureștean „Colectiv" a fost demarată pe rețeaua de socializare Facebook. Două eleve ale Colegiului Național „Gheorghe Munteanu Murgoci" sunt inițiatoarele acestui gest umanitar, promovat pe internet sub numele de „Brăila nu doarme! Stop ignoranței!". Cătălina Gagu și Alondra Băncuță sunt în clasa a XII-a F și tot ele au stat și în spatele mobilizării de azi din fața clădirii Prefecturii. Sute de brăileni au aprins lumânări și au adus flori ca un ultim omagiu pentru victimele tragediei ce a îndoliat întreaga țară. Fetele speră ca și campania de donare de sânge să aibă același impact asupra brăilenilor și să vină în număr mare în zilele următoare la Centrul de Transfuzii Brăila, situat pe strada Campiniu, lângă Spitalul TBC.
„90 dintre cazuri sunt grave. Medicii sunt rezervați, însă conștientizez că există riscul ca numărul deceselor să se dubleze. E doar o chestiune de timp. În continuare, sunt peste 120 de oameni ce au nevoie de sânge. Cei care donează luni și marți sunt împărțiți. Eu voi fi mâine la ora 8.00 la Centrul de Transfuzii, colegii de la Liceul «Iorga» se vor duce la ora 11.00 și tot așa. Am sunat la Centru, am citit criteriile. Avem nevoie de donări de sânge toată săptămâna, e o urgență!", ne-a spus Cătălina Gagu, una dintre inițiatoarele campaniei umanitare de donare de sânge.
Așa că, brăileni, haideți să donăm sânge la Centrul de Transfuzii din strada Campiniu și să salvăm vieți! Brăila nu doarme!
