Brăilean acţionar în firma Tel Drum | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilean acţionar în firma Tel Drum

• Liviu Dobrescu, unul dintre acţionarii semnificativi ai firmei amintite, este brăilean • el a fost chitarist în tinereţe şi coleg de trupă rock şi de facultate cu preşedintele PSD, Liviu Dragnea • procurorii DNA au pus sub urmărire penală firma “Tel Drum” şi doi reprezentanţi ai acesteia, pentru fraudă cu fonduri europene • la finele anului trecut, procurorii au anunţat trimiterea în judecată în această cauză • în noiembrie 2017, DNA în colaborare cu OLAF au reuşit să lege numele lui Dragnea de “Tel Drum”, într-un alt dosar” • miercuri, procurorii Anticorupţie au anunţat extinderea urmăririi penale în acest ultim dosar, faţă de “Tel Drum”

 

Scandalul care are în centru firma teleormăneană “Tel Drum”, legat de fraudă cu fonduri europene, are ramificaţii şi la Brăila. Mai precis, unul dintre acţionarii acestei companii este brăilean. Este vorba despre Liviu Lucian Dobrescu, născut în ianuarie 1964, din comuna Gropeni, care figurează în Registrul Comerţului că deţine un portofoliu consistent de acţiuni la această firmă: un aport la capital de 1.051.000 lei pentru care i-au revenit 420.400 de acţiuni, reprezentând 43,999% din companie. De asemenea, este şi administrator al firmei şi membru în Consiliul de Administraţie, învestit cu puteri depline. Potrivit unei investigaţii jurnalistice marca Rise Project, site-ul care a dezvăluit afacerile lui Dragnea din Brazilia şi nu numai, “Tel Drum” este o fostă regie de stat care se ocupa de drumurile şi podurile din Teleorman. În 1998, a fost transformată de Consiliul Judeţean Teleorman în societate comercială pe acţiuni. “La numai un an, compania a fost capitalizată cu şapte terenuri cu o suprafaţă de peste 5 ha, evaluate la 9,7 miliarde de lei vechi”, au scris jurnaliştii de investigaţie ai Rise Project. În 2002, a fost privatizată de Liviu Dragnea, în calitate de preşedinte al CJ. Privatizarea a fost adjudecată în favoarea lui Marian Fişcuci, la acel moment, vicepreşedinte PSD Teleorman. În 2005, au mai intrat în “Tel Drum” încă trei personaje cheie: brăileanul Liviu Dobrescu, Petre Pitiş şi Mugurel Gheorghiaş.

Mai mult, potrivit dezvăluirilor făcute de presa centrală pe acest subiect, Dobrescu a făcut parte şi din trupa rock EGO în care a activat în perioada studenţiei nimeni altul decât actualul preşedinte al PSD, Liviu Dragnea. Acesta din urmă era toboşar şi i se spunea „Livache”. Brăileanul Liviu Dobrescu era chitarist şi i se spunea “Şobo”, iar împreună cu Mugurel Gheorghiaş - zis Melc -, cel de-al treilea membru al aceluiaşi band, deţineau la un moment dat, potrivit presei centrale, pachetul majoritar de acţiuni la firma “Tel Drum”, cunoscută pentru contractele numeroase obţinute de-a lungul anilor de la Consiliul Judeţean Teleorman condus până nu demult de Liviu Dragnea ca preşedinte al CJ. Între timp, Gheorghiaş nu mai apare în structura acţionariatului de la “Tel Drum” ci un anume Petre Pitiş din Baia Mare cu un aport la capital de 1.290.032,5 lei, reprezentând 54,006% din companie. Cu pachete reziduale de sub 1%, mai precis 0,665%, mai apar Florea Neda (comuna Suhaia judeţul Teleorman), Marilena Panaitov (Alexandria judeţul Teleorman) şi Mirela Costache (Alexandria judeţul Teleorman).

Mai trebuie menţionat faptul că în fişa de date a “Tel Drum” de la Registrul comerţului apare şi menţiunea că “Prin Ordonanţa nr.440/P/2017 din 08.12.2017 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, iar prin rechizitoriul nr. 440/P/2017 din 27.12.2017 s-a dispus trimiterea în judecată a societăţii pentru săvârşirea infracţiunii de folosire  sau prezentare cu rea credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte ori incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul UE, faptă prevăzută de Legea nr.78/2000”.

Ca o paranteză, trebuie precizat că potrivit unor surse judiciare, administratorii societăţii comerciale de tip SA şi membrii consiliului de administraţie nu sunt, în mod obligatoriu, traşi la răspundere dacă împotriva societăţii respective s-a început urmărirea penală. Dacă pe parcursul derulării anchetei apar elemente noi, care-i privesc şi pe administratori, atunci da, vor fi şi aceştia traşi la răspundere pentru faptele lor. În concluzie, sursele citate au subliniat că răspunderea persoanei juridice (societate pe acţiuni în cazul de faţă) nu atrage obligatoriu şi răspunderea administratorilor societăţii.

 

«Tel Drum», monopol pe contractele cu bani publici în Teleorman

Aşa cum am menţionat la începutul acestui articol, jurnaliştii de la Rise Project au făcut săpături adânci în ceea ce priveşte legătura dintre firma teleormăneană “Tel Drum” şi Liviu Dragnea, actualul preşedinte PSD. Într-o altă anchetă, intitulată “Dragnea - oamenii şi banii”, se menţionează că firma a înghiţit în ultimii zece ani peste 2 miliarde de lei de la buget, adică peste 80% din încasările totale ale corporaţiei. “Cele mai multe contracte publice au fost câştigate în Teleorman, o bună parte chiar de la instituţiile din subordinea lui Dragnea, Consiliul Judeţean sau primăriile PSD. (...) Din 2008 şi până în prezent, adică pe timpul celor trei mandate ale lui Victor Drăguşin - edilul Alexandriei -, Tel Drum a luat de la primăria Alexandria peste 8,8 milioane de lei. N-a avut competiţie. Procedurile de atribuire n-au fost publice şi, «din motive tehnice», spune primăria, negocierile s-au derulat doar cu Tel Drum”, informează Rise Project.

Ancheta jurnalistică continuă cu banii primiţi de “Tel Drum” direct de la CJ Teleorman. Numai în perioada 2008-2012, ultimul mandat al lui Dragnea în fruntea judeţului, firma a primit circa 244 milioane lei, adică mai bine de 10% din tot ce a câştigat firma în ultimul deceniu.

Seriei de dezvăluiri Rise Project despre afacerile lui Dragnea i se adaugă o altă investigaţie jurnalistică, “Tel Drum - latifundiarul din Teleorman”. Jurnaliştii au studiat documente din arhivele cadastrale şi au inventariat proprietăţile companiei. Astfel, portofoliul firmei conţine nu mai puţin de 221 de imobile, care se întind pe 856 hectare, aşa cum au aflat cei de la Rise. Acestea sunt reprezentate de terenurile unor foste ferme de stat, spaţii comerciale, clădiri industriale, clădiri de birouri şi o casă de protocol. O parte din imobile provin din patrimoniul Societăţii Agricole Zooveg Liţa şi Agromec SA, două firme de stat care se ocupau de agricultură. “Acum sunt falimentate şi lichidate”, au mai dezvăluit jurnaliştii de investigaţie.

Imediat după publicarea seriei de investigaţii jurnalistice pe site-ul Rise Project, Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat public, prin intermediul unui comunicat de presă, că firma “Tel Drum” este vizată de o anchetă, de data aceasta a procurorilor.

 

Dobrescu: “Nu doresc să comentez”

Contactat telefonic de către redactorii noştri, pentru a-i afla punctul de vedere vizavi de dosarul “Tel Drum” deschis de DNA şi modul în care este afectat de această anchetă, Liviu Dobrescu a răspuns scurt: “Nu doresc să comentez. Cum mă afectează, mă priveşte personal, nu cred că trebuie să privească şi pe altcineva”, au fost cuvintele lui Dobrescu.

Liviu Dobrescu este, în prezent, şi administrator al unei firme IT, “Altsys”, care figurează cu sediul în Brăila, pe Şoseaua Buzăului. Numele firmei apare în lista sponsorilor şi susţinătorilor proiectului “Brăila - Capitală Culturală 2021”. De altfel, brăileanul acţionar la “Tel Drum” se cunoaşte personal cu Constantin Teodorescu, unul dintre iniţiatorii şi susţinătorii activi ai candidaturii municipiului nostru la competiţia “Capitală Culturală Europeană 2021”, pasiunea lui Dobrescu pentru muzică fiind un subiect comun pentru cei doi, potrivit site-urilor de socializare. Dacă muzica a fost o pasiune trecătoare pentru preşedintele PSD, Liviu Dragnea, nu acelaşi lucru l-am putea spune şi despre Liviu Dobrescu, fostul coleg de trupă al şefului social-democraţilor. În urmă cu aproximativ 2 ani, brăileanul a încărcat pe un site de specialitate câteva melodii, în dreptul rubricii “Autor” apărând chiar numele său.

 

«Tel Drum» trimisă în judecată

Revenind la scandalul cu epicentrul la Teleorman vizând compania “Tel Drum”,

presa centrală a relatat pe larg faptul că DNA a început urmărirea penală, în august 2017, în acest dosar faţă de mai multe persoane: “Tel Drum” (persoană juridică), Pitiş Petre şi Vişan Mircea, în calitate de reprezentanţi ai acestei firme, pentru fraudă cu fonduri europene, dar şi faţă de SC WFA Impex SRL, Ion Florian - reprezentant al WFA SRL - şi Neda Florea - repezentant al Tel Drum, pentru complicitatea la frauda cu fonduri europene. Ancheta DNA a pornit de la o sesizare a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor cu privire la suspiciuni privind activitatea unor firme care, în cursul anului 2016, ar fi folosit o schemă de obţinere ilicită de fonduri europene prin supraevaluarea preţului unor utilaje. Cu câteva zile înainte ca anul 2017 să se încheie, procurorii au anunţat trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor SC Tel Drum SA, Petre Pitiş şi Mircea Vişan - reprezentanţi ai societăţii comerciale -, “fiecare pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave”, potrivit unui comunicat de presă. De asemenea, tot în judecată au fost trimişi SC WFA Impex SRL, Ion Florian - reprezentant al “WFA” - şi Florea Neda - reprezentant al “Tel Drum”, pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii amintită mai sus. Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 4.849.375 lei, reprezentând cheltuiala eligibilă nerambursabilă. De asemenea, s-a instituit măsura sechestrului asupra bunurilor mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor. Dosarul a ajuns spre soluţionare pe masa judecătorilor Tribunalului Bucureşti, cu propunere de a se menţine sechestrul pe bunuri.

 

Legătura dintre Dragnea şi «Tel Drum», dovedită de DNA şi OLAF

Ziua de 13 noiembrie 2017 i-a purtat cu adevărat ghinion şefului PSD, Liviu Dragnea, care a primit lovitura de graţie din partea procurorilor DNA. Printr-un comunicat de presă emis de Direcţie, anchetatorii au anunţat că Dragnea a fost pus sub urmărire penală, alături de alte persoane apropiate acestuia, într-un dosar legat tot de “Tel Drum”, societate suspectată de fraudă cu fonduri europene. Acuzaţiile care-i sunt aduse lui Liviu Dragnea: constituirea unui grup infracţional organizat, două infracţiuni de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene şi două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase pentru sine sau pentru altul, toate acestea fiind săvârşite pe vremea când actualul şef al PSD era preşedintele Consiliului Judeţean Teleorman, susţin anchetatorii. DNA l-a putut lega pe Dragnea de “Tel Drum” cu ajutorul Oficiului European Antifraudă (OLAF), care a transmis în data de 30 septembrie 2016 o sesizare privind suspiciunea săvârşirii mai multor infracţiuni, între care obţinerea nelegală, pe bază de documente false, a unor finanţări din fonduri europene, pentru lucrări de reabilitare de drumuri judeţene.

Iată ce spune DNA în comunicatul privind Dosarul “Tel Drum”, despre beneficiile personale ce ar fi fost obţinute de Liviu Dragnea: “În mod direct sau prin persoane apropiate lui (fiul, fosta soţie) a obţinut sume de bani sau bunuri mobile şi imobile pe care le utilizează, precum şi diverse servicii în interes personal, al familiei şi al formaţiunii politice din care face parte, respectiv donaţii de la membrii grupului infracţional organizat şi de la societăţile controlate de aceştia (circa 2,5 milioane lei în anul 2009), transferul părţilor sociale din mai multe societăţi controlate de membrii grupului infracţional organizat către fiul său, dividende şi sume periodice către fiul sau cu titlu de salariu de la firme din grup, sume periodice cu titlu de chirie încasate personal de Liviu Nicolae Dragnea şi de fosta soţie de la o altă societate din grup, bani obţinuţi de către Liviu Nicolae Dragnea din vânzarea unor bunuri imobile la valori supraevaluate către societăţile controlate de membrii grupului infracţional organizat, folosirea de bunuri mobile de către fiul său (autoturismul deţinut de o societate din grup şi a cărui îmbunătăţire tehnică a fost achitată de Tel Drum SA) sau folosirea de bunuri imobile tot de către acesta (imobilul din Turnu Măgurele proprietate a Tel Drum SA)”.

Pe 21 noiembrie 2017, DNA anunţa punerea sub sechestru a bunurilor mobile şi imobile deţinute de suspecţii din dosar, printre care şi Liviu Dragnea.

Miercuri (17 ianuarie 2018), când şeful PSD se bucura de al treilea premier acceptat de preşedintele României, Klaus Iohannis, în doar un an de zile, procurorii DNA i-au stricat fericirea. Aceştia au anunţat extinderea urmăririi penale faţă de SC Tel Drum SA, iar infracţiunile de care este suspectată firma s-au înmulţit: constituirea unui grup infracţional organizat, evaziune fiscală în formă continuată şi complicitate la două infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau altul.

“În cauză s-a dispus instituirea măsurilor asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale suspectei SC Tel Drum SA, precum şi poprire asupra sumelor de bani existente sau care urmează a fi virate către terţi, cu orice titlu, în conturile bancare deţinute de aceasta, până la concurenţa sumei de 32.118.589,51 lei (reprezentând suma foloaselor necuvenite şi suma cu care s-a sustras de la plata obligaţiilor fiscale către stat)”, se arată în comunicatul de presă emis de DNA, în urmă cu câteva zile.

Trebuie precizat faptul că numele brăileanului Liviu Dobrescu, deşi este administrator al “Tel Drum”, nu apare în niciun comunicat de presă emis de procurorii Anticorupţie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro