Brăilean specializat în jafuri armate în Olanda | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilean specializat în jafuri armate în Olanda

Un brăilean în vârstă de 20 de ani, din Ianca, căutat de autorităţile olandeze pentru mai multe jafuri armate, a fost prins de poliţiştii brăileni şi urmează să fie extrădat. Tânărul i-a surprins pe anchetatori cu un mod de operare mai puţin întâlnit, pus la cale împreună cu alte persoane, prin care a păgubit mai multe magazine de pe teritoriul Olandei. Suspecţii furau maşini şi intrau cu ele în vitrinele sau uşile societăţilor vizate, pentru a putea astfel să pătrundă în interior şi să sustragă diverse bunuri.
Miercuri seară, în jurul orei 20.30, în urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţiştii Compartimentului Urmăriri al Serviciului de Investigaţii Criminale Brăila, Ionuţ Marian Paruschi a fost depistat pe raza localităţii de domiciliu. La vederea poliţiştilor, tânărul a încercat să fugă cu un autoturism de culoare roşie, însă nu a mai apucat, fiind săltat de oamenii legii înainte de a apuca să se urce în maşină.

{flv}22olanda{/flv}

El era dat în urmărire internaţională, la solicitarea autorităţilor olandeze, întrucât la data de 7 aprilie Procuratura din Alkmaar - Olanda a emis pe numele său un mandat european de arestare, pentru săvârşirea infracţiunilor de participare la un grup infracţional organizat, spălare de bani şi furt organizat şi armat. "Autorităţile judiciare din Olanda desfăşoară cercetări privind un număr mare de spargeri de magazine, prin distrugerea uşilor sau vitrinelor în care intrau cu autoturisme furate din acele zone, fapte comise din luna ianuarie 2008 şi până în prezent de către urmărit, în asociere cu alte persoane, numai pe timp de noapte. Bunurile provenite din furturi erau trimise în România", a precizat subinspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila.
Miercuri, brăileanul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, care a dispus reţinerea sa pe bază de ordonanţă, fiind încarcerat în arestul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Galaţi. El urmează acum să ajungă în faţa instanţei de judecată, pentru emiterea mandatului de arestare provizorie în vederea extrădării. Paruschi este cel de-al patrulea brăilean prins de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Brăila de la începutul anului, în baza mandatelor emise de alte state europene. Ceilalţi trei sunt Florian M. (27 de ani) căutat de autorităţile spaniole pentru comiterea infracţiunilor de tâlhărie şi omor, Constantin M. (45 de ani) acuzat de o tâlhărie comisă în Germania şi Petrică Daniel B. (20 de ani) suspect de comiterea a 32 de furturi în Spania şi de participare la un grup infracţional organizat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro