Brăilencele au ţinut în şah vicecampioanele naţionale | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilencele au ţinut în şah vicecampioanele naţionale

Greva în care au intrat handbalistele braşovene din cauza faptului ca Theodor Florescu nu le-a plătit salariile de aproape jumătate de an s-a întrerupt miercuri, cu puţin timp înainte de startul partidei cu Dunărea Brăila, după ce patronul a venit personal la Braşov şi le-a promis elevelor lui Herbert Muller că-şi va onora datoriile.

Cu gândul la banii care vor urma să le intre în conturi gazdele au încercat să se desprindă decisiv în mai multe rânduri, însă formaţia vizitatoare a reuşit să ţină pasul cu braşovencele, care totuşi au plecat la cabine cu un avantaj de un gol.
Suprafaţa de joc le-a creat mari probleme ambelor formaţii, astfel că pe parcursul jocului s-au consemnat multe greşeli tehnice.

"Nu ştiu cu ce au spălat suprafaţa de joc, pentru că atunci când am intrat la încălzire totul era ud, iar după ce s-a uscat, terenul a rămas foarte alunecos. De fapt, şi arbitrii au sesizat acest aspect şi au oprit meciul de câteva ori. Au fost condiţii grele de manevrare a mingei şi au apărut multe greşeli tehnice individuale", a precizat Alexandrina Soare.

"Am făcut cel mai bun joc din acest campionat" a spus după meci Alexandrina Soare

Rulmentul a condus pe toată perioada meciului, cu o singură excepţie, cea din minutul 51, când Dunărea a avut avantaj de un gol.

Antrenoarea brăileană a specificat însă că principalul atu a formaţiei oaspete, în obţinerea acestei remize l-a reprezentat faptul că interii Jenofi şi Moldovan au ratat foarte puţin.

"A fost un meci greu, mai epuizant decât cel cu Oltchimul şi cu toate că tabela a consenat multe goluri la finalul jocului, pot spune că ne-am apărat foarte bine şi că am făcut cel mai bun joc din acest campionat. În condiţiile în care nu am putut efectua numai o schimbare, Jenofi cu Radovici, atu-urile noastre au fost apărarea sigură şi evoluţia bună în atac a interilor Jenofi şi Moldovan, care au ratat foarte puţin. Am obţinut un rezultat foarte bun, unul de moral înaintea dificilei întâlniri de duminică, de la Constanţa, cu Tomis", a mai adăugat Alexandrina Soare.

Pentru Rulmentul au marcat Barbosa 6, Amariei 6, Gâlcă 6, Niculae 4, Gâscă 4, Juhasz 3, Vintilă 1, Horvat 1, Gogârlă 1, Barcan 1 iar pentru Dunărea, Jenofi 13, Moldovan 10, Rădulescu 5, Chirilă 3, Tomuleanu 1, Damian 1.

Rulmentul riscă excluderea din competiţiile continentale

Investitorul Theodor Florescu a declarat că problemele financiare cu care se confruntă clubul braşovean în această perioadă vor fi rezolvate în totalitate până la mijlocul lunii aprilie şi handbalistele braşovene vor juca finala Cupei EHF cu buzunarele pline.

Lucrurile se vomplica însă în cazul în care Rulmentul nu va evolua sâmbătă, în manşa retur a sferturilor de finală, cu Byasen.

În cazul în care elevele lui Herbert Muller vor declara forfait, atunci Federaţia Europeană de Handbal poate decide excluderea echipei Rulmentul din orice întrecere internaţională pe o perioadă de unul sau doi ani".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro