Brăilenii au declanşat operaţiunea "Gunoi în pădure" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilenii au declanşat operaţiunea "Gunoi în pădure"

Vremea frumoasă din week-end a scos din casă sute de brăileni dornici de un grătar la iarbă verde. Din păcate, prima ieşire masivă în pădurile de lângă municipiu s-a soldat cu primele grămezi de deşeuri rămase în urma petrecăreţilor. În spiritul devenit deja tradiţie, brăilenii au mâncat, au băut, au jucat un volei sau o miuţă, apoi s-au urcat în maşini şi s-au întors acasă, fără să dea doi bani pe mizeria rămasă în urma lor. Ce-i drept, şi Primăria a fost prinsă pe picior greşit, fiindcă nu a amplasat încă tomberoane pentru colectarea deşeurilor în locurile tradiţionale de picnic. Anul trecut, când s-au pus astfel de tomberoane, au fost şi brăileni care le-au folosit, reducându-se astfel cantităţile de deşeuri rămase printre copaci. Lipsa tomberoanelor nu este, însă o scuză, deoarece bunul simţ ar trebui să-i îndemne pe brăilenii ieşiţi la iarbă verde să-şi încarce resturile într-o sacoşă şi să le arunce în pubela de acasă. Dan Apostol, directorul Direcţiei de Administrare şi Gospodărire Locală, ne-a dat, totuşi, asigurări că până sâmbătă, 11 aprilie, se vor amplasa pubele, în special în pădurea din spatele Lacului Sărat, loc preferat de foarte mulţi brăileni. Urmele amatorilor de picnic erau vizibile acolo, ieri dimineaţă, sub forma pungilor de plastic şi PET-urilor. Asta cu toate că, în cursul zilei de sâmbătă, zona a fost ecologizată de către operatorul de salubritate "Brai-cata". Între sâmbătă şi luni există, însă, duminică, iar brăilenii nu au irosit o zi întreagă fără să lase mizerie în pădure, aşa cum e obiceiul pe la noi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro