Faptul că din toate aglomerările astea urbane din România, Brăila, alături de doar alte 6-7 judeţe, i-a impresionat până la lacrimi pe francezi, adică pe francezii rămaşi fără portofele, telefoane mobile sau bani pe card, este un fapt pozitiv. Căci decât să nu se vorbească deloc despre tine (ca oraş, în cazul de faţă), mai bine să se vorbească de rău. Când nu se vorbeşte despre tine, înseamnă că nu exişti.
Ce concluzie tragem de-aici? Păi, realizăm că Brăila este vie. Brăila trăieşte, chiar dacă cei care o ţin în viaţă pe plan mondial sunt şuţii şi tâlharii. Vorba aia, asta am produs pe stoc în ultimii 20 de ani, asta exportăm. Sanchi, doar nu sunteţi atât de naivi încât să aşteptaţi ca vreun brăilean să primească Premiul Nobel în timpul vieţii voastre. Ceea ce mă bucură pe mine este că brăilenii îşi fac bine meseria acolo unde se duc. Sunt perseverenţi, adică nu se lasă până nu dau spargerea pe care au visat-o şi nu se lasă doborâţi de greutăţi (în speţă anii de puşcărie bifaţi în Franţa). De pildă, faceţi şi voi comparaţie între un hoţ brăilean care operează în Brăila şi un hoţ brăilean care fură în Franţa. Bre n-auzi, ăştia rămaşi în Brăila sunt rudimentari, sub orice critică aş spune, dacă au ajuns să fie prinşi de poliţiştii lui Chivu, rămaşi mult în inferioritate numerică după disponibilizările din M.A.I.
Aşa că, orice ar spune unii sau alţii, borfaşii care au făcut Brăila cunoscută, vorba aia, peste hotare merită din partea noastră, a tuturor, dacă nu un dram de respect, măcar un pachet pe lună la puşcărie, în care fiecare să pună câte ceva, după cum îl lasă inima. Unii şoricioaică, alţii carbid, după posibilităţi.