Brăilenii, victime ale clonării de carduri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Brăilenii, victime ale clonării de carduri

* falsificatorii operau şi în străinătate, în Noua Zeelandă, Republica Moldova, Italia, Marea Britanie şi Spania * membrii reţelei erau specializaţi în fabricarea sau adaptarea de echipamente electronice hardware pentru obţinerea în mod fraudulos a datelor de identificare şi individualizare a cardurilor bancare, precum şi în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică * prejudiciul produs de falsificatori este de ordinul sutelor de mii de euro

O reţea de falsificatori de carduri, care acţiona şi în Brăila, a fost destructurată de procurorii de la Crimă Organizată, în urma mai multor descinderi domiciliare. Una dintre ele a avut loc şi la Brăila, vizându-l pe nepotul consilierului judeţean democrat-liberal Ionel Adetu. Anchetatorii au stabilit că falsificatorii copiau carduri montând anumite dispozitive la bancomate din ţară şi străinătate. Ulterior, cardurile erau multiplicate, iar suspecţii sustrăgeau bani sau le foloseau pentru a cumpăra diverse produse de la magazine online. Deşi nu se cunoaşte valoarea totală a sumelor sustrase în acest mod, procurorii spun că prejudiciul este de ordinul sutelor de mii de euro.
Gruparea a acţionat în perioada 2009 - martie 2010, atât în ţară, pe raza judeţelor Iaşi, Vaslui, Galaţi, Focşani, Brăila şi a municipiului Bucureşti, cât şi în străinătate - Noua Zeelandă, Republica Moldova, Italia, Marea Britanie şi Spania. Membrii reţelei erau specializaţi în fabricarea sau adaptarea de echipamente electronice hardware pentru obţinerea în mod fraudulos a datelor de identificare şi individualizare a cardurilor bancare, precum şi în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică. Dispozitivele erau montate la POS-uri sau ATM-uri şi, ulterior, cu ajutorul unor echipamente specializate, datele obţinute erau inscripţionate pe carduri "blank", folosite pentru extragerea de sume de bani din conturile aparţinând persoanelor ale căror instrumente de plată electronice au fost clonate. Inculpaţii au obţinut însemnate câştiguri materiale prin efectuarea de retrageri neautorizate de numerar din bancomate, prin folosirea de carduri inscripţionate cu datele informatice obţinute în mod fraudulos. "Deocamdată, putem spune că prejudiciul este de ordinul sutelor de mii de euro", a declarat, pentru NewsIn, Iulia Diaconu, procuror şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Iaşi.
Ieri, anchetatorii au efectuat 19 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Vaslui, în municipiul Bârlad şi în Bucureşti, fiind ridicate echipamente electronice ce au servit la obţinerea datelor de identificare a cardurilor bancare, echipamente necesare falsificării instrumentelor de plată electronice, carduri, calculatoare, laptopuri şi aproximativ 100 de grame canabis. În urma descinderilor domiciliare, la sediul DIICOT Iaşi au fost conduse 23 de persoane, în vederea audierii, cercetările continuând pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a grupării organizate. Totul a pornit în urmă cu câteva luni, după ce poliţiştii gălăţeni au găsit la doi bârlădeni nu mai puţin de 71 de carduri contrafăcute, ce conţineau numere de cont şi coduri PIN de la majoritatea băncilor din România, dar şi de la instituţii financiare din străinătate. Iniţial, aceştia au declarat că ar fi cumpărat cardurile clonate de la o persoană necunoscută, contra sumei de 100 de milioane de lei, însă în timpul anchetei şi după ce falsificatorii au fost urmăriţi şi filaţi mai mult timp, a ieşit la iveală o adevărată reţea, condusă de persoane din Bucureşti şi Bârlad.

Nepotul consilierului Ionel Adetu, membru al reţelei de falsificatori

Surse din rândul anchetatorilor au confirmat pentru "Obiectiv" faptul că reţeaua avea membri şi la Brăila, unul dintre aceştia fiind nepotul consilierul judeţean PD-L, Ionel Adetul. Tânărul a fost reţinut ieri dimineaţă în urma unei descinderi domiciliare şi trimis la Iaşi, acolo unde se desfăşoară ancheta. Aceleaşi surse spun că băiatul era omul de legătură al falsificatorilor în zonă şi că ar fi extras câteva sute de lei din contul unui brăilean, folosindu-se de un card clonat. Datele acestuia au fost furate cu ajutorul unui dispozitiv montat pe uşa de acces în incinta unei unităţi bancare din municipiu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro