În dimineaţa zilei de 23 februarie, la ora 06.00, poliţişti de la Postul de Poliţie Comunal Gropeni au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa unui localnic, de 24 de ani. Acesta era bănuit de deţinere de unelte interzise de pescuit. Poliţiştii au găsit la domiciliul tânărului o unealtă de pescuit interzisă, de tip prostovol (cu înălţimea de 1,5 metri şi ochiul 7 x 7mm), stabilindu-se că nu este autorizat pentru a practica pescuitul. "Unealta de pescuit a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj piscicol", a precizat scms. Jenel Sogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.