Braconaj piscicol pe brațul Vâlciu al fluviului Dunărea | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Braconaj piscicol pe brațul Vâlciu al fluviului Dunărea

* doi bărbați, în vârstă de 33 și 45 de ani, ambii din satul Țăcău, au fost prinși de polițiști în timp ce pescuiau din barcă cu ajutorul unei setci multifilare * alți doi localnici din Țăcău aveau asupra lor o plasă de pescuit de tip setcă multifilament, cu care intenționau să pescuiască

 

 

 

Braconaj piscicol pe Dunăre, înainte de Paști. Patru bărbați din satul Țăcău au fost prinși în timp ce pescuiau ilegal, cu setci și plase de pescuit.

La data de 14 aprilie, în intervalul orar 16:00-20:00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Brăila - Postul de Poliție Comunal Mărașu, împreună cu un reprezentant din cadrul Parcului Natural Balta Mică a Brăilei au acționat pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol. Au fost legitimate 9 persoane, controlate mai multe autovehicule, iar șoferii au fost testați cu aparatul etilotest.

De asemenea, au fost verificate ambarcațiuni și constatate două infracțiuni. “La ora 19:20, pe brațul Vâlciu al fluviului Dunărea au fost depistați doi bărbați, în vârstă de 33 și 45 de ani, ambii din satul Țăcău, în timp ce pescuiau într-o barcă tip luntre, cu ajutorul unei setci multifilare, ce a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 64 din OUG 23/2008 privind pescuitul și acvacultura. De asemenea, în zona dig-mal, polițiștii au identificat un bărbat de 33 de ani și un tânăr de 17 ani, ambii din satul Țăcău, având asupra lor o plasă de pescuit de tip setcă multifilament, cu care intenționau să pescuiască. Plasa descoperită a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor în dosarul penal întocmit în cauză”, au precizat polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro