Braconieri capturaţi cu focuri de armă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Braconieri capturaţi cu focuri de armă

• Cornel Radu şi Dorin Oprea au fost trimişi în judecată, după ce au fost depistaţi de poliţiştii de Frontieră pescuind pe Dunăre cu plase monofilament • poliţiştii au folosit armamentul din dotare şi au ridicat plasele de pescuit şi ambarcaţiunea cu motor, în vederea confiscării

 

Brăilenii Cornel Radu, în vârstă de 41 de ani, şi Dorin Oprea, de 37 de ani, au fost anchetaţi şi trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de pescuit fără autorizaţie şi utilizarea uneltelor de plasă tip monofilament. Asta după ce, anul trecut, au fost prinşi în flagrant delict în timp ce pescuiau ilegal pe Dunăre.

Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, în dimineaţa zilei de 16 iunie 2016, în jurul orei 7:30, Cornel Radu şi Dorin Oprea au plecat de acasă cu intenţia vădită de a pescui cu plasele pe Dunăre. Cornel a luat cu el două plase de pescuit tip monofilament şi, împreună cu Dorin, s-a deplasat pe malul stâng al Dunării, la km fluvial 168 (zona “la canalizare”), unde îşi ţinea barca din tablă având ataşat un motor Suzuki de 4 CP, împrumutat de la un prieten. Procurorul de caz precizează:

“Inculpaţii s-au urcat în barca propulsată de motor şi s-au deplasat în amonte, la km fluvial 168, unde au dat “o toană”, ocazie cu care au capturat aproximativ 5 kilograme de peşte speciile scrumbie şi avat. La scurt timp, au observat o ambarcaţiune a Poliţiei de Frontieră îndreptându-se spre ei, s-au speriat, au tras barca pe malul drept, după care au fugit în pădure, cu lada în care se aflau plasele de pescuit monofilament şi cantitatea de peşte capturată”.

Dorin Oprea a fost “pescuit” rapid de poliţiştii de Frontieră, aproape de mal, pentru că avea lada cu plasele de pescuit, însă Cornel Radu nu se dădea prins uşor. A urcat din nou în barcă, încercând să traverseze Dunărea şi să ajungă pe malul stâng, ca să scape de poliţişti. N-a parcurs, însă, mai mult de 20-30 de metri, când a observat o altă ambarcaţiune a Poliţiei de Frontieră îndreptându-se spre el. Braconierul a tras barca la mal şi a fugit în pădure, cu poliţiştii după el. În final, oamenii legii l-au capturat, după mai multe somaţii şi după efectuarea unui foc de armă în plan vertical, potrivit legii.

Plasele de pescuit monofilament, barca de tablă şi motorul Suzuki au fost ridicate şi depuse în camera de corpuri delicte a Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi (urmând a fi confiscate), iar peştele a fost valorificat la o firmă de profil. Cazul se află în atenţia magistraţilor judecători.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro