Bunea-Stancu, PSD, mima, somnul dubios şi secretul din CJ | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Bunea-Stancu, PSD, mima, somnul dubios şi secretul din CJ

Ca şi când ar vrea să se scuture de toate etichetele ce i-au fost puse. În altă ordine de idei, se joacă de-a mesianicul prost înţeles. Aici, pe 29 octombrie, declară luminat de gămălia unui umanitarism greco-catolic: "Noi trebuie să lămurim oamenii că trebuie să vină la vot, iar cu circ şi jigniri nu o să convingem pe nimeni". Dincolo, pe 2 noiembrie, deraindu-şi exerciţiul de virtute propagandistică la 180 de grade, iniţiază o şarjă de constelaţie iliesciană la adresa Gianei Pătraşcu, deranjat de comentariile democrat-liberalei referitoare la critica "neinspirată" a acestuia la adresa secţiei locale a 'Drumurilor Naţionale", secţie de altfel asumată politic chiar de către PSD. Iată ce declară Gheorghe Bunea-Stancu, dându-şi pe faţă o anumită aramă: "O sfătuiesc pe Giana să stea mai potolită ca să nu o doară capul într-o zi".

Din declaraţiile de mai sus se cer a fi deduse două detalii semnificative pentru incapacitatea preşedintelui CJ de-a instrumenta în urbe o campanie electorală nu eficientă, dar care măcar să întreţină impresia unui aer de campanie electorală: 1. domnul Gheorghe Bunea-Stancu încearcă să ia electoratul cu binişorul, să devină sfetnicul şi paharnicul lui, erijându-se într-un apostol al justei măsuri, când de fapt, la spate ascunde tot un ou clocit, pe care i-l va sparge în cap. 2. domnul Gheorghe Bunea-Stancu, pasional fiind din fire, la prima critică negativă eşuează în a fi un apostol al justei măsuri, preschimbându-se subit într-un social-democrat adevărat, adică într-un aparacinik înarmat cu emoţii de autocrator şi într-un plăsmuitor de şantaje imature. Mai exact: reuşeşte să fie el însuşi. Şi mai exact: mimează.

În rest, dincolo de aceste mârâituri de complezenţă, nicio acţiune concretă, nicio intrare prin alunecare şi nicio răfuială de viziuni doctrinare. Nimic! Doar un scârţâit de bandă prăfuită şi un somn dubios, ca şi când PSD Brăila ar trăi într-un alt ev, într-o altă galaxie, scăpat din lesa lui Mircea Geoană. Dar, ce zic!?, dacă staţi şi aruncaţi o scurtă privire generală, veţi observa că această atmosferă se degajă nu numai din rândul PSD-ului, ci chiar şi din PDL şi PNL, de parcă ai putea jura că sfârşitul campaniei a devenit de mult istorie, că avem un nou preşedinte şi că funcţiile sunt împărţite...sau că au fost de dinainte împărţite. Repet: un somn prea, prea, prea dubios. Aşa că se cere a fi pusă o întrebare: Gheorghe Bunea-Stancu îşi dă oare seama că nu prea ştie să păstreze un secret de culise?

 Citeşte bogul lui Liviu G. STAN

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro