Cât mai rezistă USL? Noi semne de ruptură | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cât mai rezistă USL? Noi semne de ruptură

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, are acelaşi limbaj ca şi preşedintele Traian Băsescu de când este prieten cu acesta, a afirmat, ieri, liderul PSD, premierul Victor Ponta, după ce a fost comparat cu un chelner de către liderul liberal.
Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni seara, că el nu are nevoie de un certificat de anti-băsist şi nu el este cel care, a doua zi după o victorie copleşitoare în alegeri, s-a dus să încheie un pact cu Băsescu, şi nici nu s-a dus să îi dea preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, "lista de comenzi ca la chelneri".
"Nu eu, a doua zi după o victorie copleşitoare, m-am dus să închei pact cu Traian Băsescu. Nu eu, a doua zi după ce şapte milioane jumătate de români au votat într-un fel, m-am dus să-mi dea Barroso lista de comenzi ca la chelneri. Nu eu am făcut aceste lucruri, deci nu împotriva mea se poate îndrepta suspiciunea că mi-aş bate joc de milioane de voturi ca să-l pun pe Traian Băsescu prim-ministru", a afirmat Antonescu la România TV, citat de mediafax.ro.

„Ponta dă semne de oboseală şi nervozitate"

în aceeaşi notă, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a susţinut, luni, că liberalii nu doresc să cedeze, în favoarea PSD, Ministerul de Interne, chiar dacă social-democraţii au dat de înţeles că şi-ar dori acest lucru, arătând totodată că premierul Ponta nu are drept de veto şi ar da semne de nervozitate şi oboseală.
Antonescu a fost întrebat, într-o intervenţie la B1 Tv, dacă este adevărat faptul că PSD ar dori un schimb de portofolii, respectiv ca PNL să cedeze Ministerul de Interne în schimbul Ministerului Apărării deţinut în prezent de PSD.
"Nu ne-au propus propriu-zis, în momente de construcţii ipotetice, au lăsat a se înţelege că ar fi interesaţi de asemenea discuţie, dar propriu-zis nu ne-au propus, pentru că noi de la bun început am spus că dorim să păstrăm ministerele pe care le avem", a răspuns liderul PNL.
Crin Antonescu a mai declarat că reuniunea USL de luni ar fi trebuit să aibă loc între PNL şi premierul Victor Ponta, însă au venit la întâlnire şi reprezentanţii celorlalte partide din USL.
Liderul PNL a precizat că reprezentanţii celorlalte partide şi-au justificat prezenţa prin faptul că modificările propuse în Guvern solicitate de liberali necesită un vot în Parlament al tuturor parlamentarilor formaţiunilor din USL.
Antonescu a comentat afirmaţiile lui Victor Ponta despre faptul că liderul PNL nu ar şti cum funcţionează Guvernul arătând că este un "semn de nervozitate" şi de "oboseală".
El a menţionat că, în cazul unei schimbări de miniştri care vor fi supuşi unei proceduri parlamentare, şeful statului nu va putea refuza numirea acestora.
Antonescu a precizat că există posibiltatea unei decizii în USL ca miniştrii delegaţi să devină miniştri cu portofoliu distinct.
Liderul PNL a susţinut că, în cazul în care Guvernul în noua formulă nu va obţine votul Parlamentului, va rămâne în funcţie actualul Cabinet Ponta.
"După cât cunosc eu... dacă acest vot pe care îl cere Guvernul în noua sa formulă nu este obţinut, rămâne vechiul Guvern (...) Povestea cu instabilitatea este neserioasă", a precizat Antonescu.

„Premierul nu are drept de veto"

El a fost întrebat de ce premierul are un drept de veto în cazul miniştrilor propuşi în Guvern.
"Nu are un drept de veto, este o chestiune care până la urmă nici nu e reglementată undeva scris, dar e la bunul simţ şi la minimum de civilizaţie politică. E o vorba de o echipă, Guvernul este o echipă, dreptul de a propune oameni aparţine partidelor respective, premierul poate spune oferind şi nişte justificări: domle, cu X nu sunt de acord, nu pot să lucrez, nu cred că e un ministru bun. Putem avea astfel de discuţii, dar nu am prea avut. Dar o asemenea discuţie e normal să aibă loc cu primul ministru", a susţinut Antonescu.

Răspunsul lui Ponta

"Am văzut (ce a spus Antonescu - n.r.). De când e prieten cu Băsescu, are acelaşi limbaj. Cred că prima dată când îl va întâlni Antonescu pe Barroso, o să-i transmită aceste lucruri şi e suficient, eu nu intenţionez să îi răspund nici lui Băsescu, nici lui Antonescu la acest gen de declaraţii. Eu am foarte multă treabă, iar dânşii au foarte mult timp", a spus Ponta.

„PSD se ascunde în spatele unei alianţe"

Preşedintele PNL mai declarase şi că PSD şi PC se ascund în spatele alianţei USD, menţionând că este un comentariu "maliţios" şi "amical".
Liderul PNL a fost întrebat, într-o emisiune a postului România TV, cum vede constituirea USD, alianţă între PSD, UNPR şi PC, cu un acronim asemănător USL.
"Aş putea să fiu maliţios, dar la modul amical, dacă se poate spune aşa, şi să spun că iar PC se ascunde după o alianţă, dar de data asta şi PSD îşi ascunde numele tot după o alianţă. Nu, nu e vorba de nicio confiscare, eu cred că toată lumea înţelege, toată lumea deosebeşte", a răspuns Antonescu.
De asemenea, liderul PNL a comentat înfiinţarea USD prin raport cu înţelegerile între partidele din USL.
"Eu nu mă înţeleg cu ei nu pentru că şi-au făcut USD. Ei şi-au făcut USD pentru că nu ne înţelegem noi", a afirmat Antonescu.
El a precizat că PNL şi-a dorit să candideze pe liste separate la europarlamentare pentru a-şi delimita poziţia politică.

Iohannis: USL se poate rupe

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, marţi, că USL "se poate rupe" dacă negocierile privind preluarea unui post de vicepremier şi a portofoliului de la Interne "merg prost" şi nu se va mai realiza remanierea.
Totodată, Iohannis a dat asigurări că, dacă va fi numit în Guvern, va demisiona de la Primărie cu cinci minute înainte de a depune jurământul de învestitură.
Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Sibiu, că negocierile din USL pentru schimbările din Guvern "nu vor fi nici simple, nici scurte".
Iohannis a afirmat că discuţiile despre noua construcţie politică - USD - "îngreunează dialogul".
"Dacă negocierile vor merge bine şi ne înţelegem, o să trecem şi peste acel semnal dat de USD. Voi merge la minister şi o să îndeplinesc condiţiile cerute de lege. În momentul acesta, calea este clară, dar are două soluţii care depind în mică măsură de opţiunea mea privată. Depind de cum merg negocierile în USL", a spus Iohannis.
Întrebat ce l-ar putea face să renunţe la ideea de a prelua cele două funcţii, Iohannis a răspuns: "Să nu ne înţelegem la negocieri şi să nu se realizeze remanierea".
Prim-vicepreşedintele PNL a precizat că nu acceptă cele două posturi din lipsă de activitate, "aşa cum au înţeles chiar şi unii oameni politici", ci pentru că aşa s-a decis în PNL.
"Eu nu merg la Bucureşti pentru că nu am ce face aici. Am cel mai bun job şi-mi place cel mai mult. Eu merg acolo pentru că aşa s-a hotărât în PNL. S-a hotărât să merg pentru ministru de Interne şi vicepremier. Eu nu discut despre altceva, nu discut altă configuraţie", a spus Iohannis.
Întrebat dacă negocierile s-ar putea prelungi, Iohannis a afirmat că, cu cât acestea vor fi mai lungi, vor scădea şansele de realizare a proiectului.
Întrebat dacă USL s-ar putea rupe dacă negocierile actuale eşuează, Iohannis a răspuns: "Dacă negocierile merg prost, se poate".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro