De asemenea, ex-brăileanca a mai obţinut o medalie de argint la proba de 100 m liber şi o medalie de bronz la 50 m liber. Singura proba la care înotătoarea a participat şi nu a obţinut nicio medalie a fost cea de 100 m fluture, unde s-a clasat pe locul al patrulea.
"Cele 11 titluri naţionale îmi dau încredere înaintea Mondialelor de la Roma"
Campioana olimpică de la Atena, Camelia Potec, a declarat, luni, că titlurile câştigate la Campionatele Naţionale de nataţie îi dau încredere înaintea Campionatelor Mondialele de la Roma.
"Aceasta a fost ultima competiţie oficială înainte de Mondialele de la Roma. Aceste 11 titluri îmi dau încredere. Nu vreau să vorbesc despre obiectiv, nu vreau să îl spun. E clar că am unul, dar voi demonstra în bazin ce pot. Ca orice sportiv îmi doresc să urc cât mai sus, dar nu vreau să spun care e obiectivul", a spus Potec.
Campioana olimpică de la Atena a vorbit despre felul cum a fost primită în România de public: "Am fost surprinsă de numărul mare de copii prezenţi în public. Au venit la mine şi m-au întrebat cum am reuşit să ajung aici, ce înseamnă nataţia şi câte sacrificii trebuie făcute pentru a ajunge pe podium. Aceşti copii mi-au dat încredere că în momentul în care mă voi retrage vor veni din urmă alţi sportivi".
Sportiva şi-a planificat programul înainte de Mondialele de la Roma care vor avea loc în perioada 17 iulie-2 august: "Astăzi (n.r. luni) vine şi antrenorul meu în ţară, iar mâine alţi doi colegi. Vom rămâne o săptămână în ţară şi ne vom antrena, după care va urma un cantonament în Ungaria până la începutul Campionatelor Mondiale".