Cartea de la pagina 8: CONFESIUNILE UNUI CAFEGIU, GHEORGHE FLORESCU, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cartea de la pagina 8: CONFESIUNILE UNUI CAFEGIU, GHEORGHE FLORESCU, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008

Cartea este valoroasă datorită întâmplărilor relatate în cele aproximativ 500 de pagini şi care redau atmosfera comunistă a anilor 1970-1980, la câteva decenii distanţă. Este surprinsă atmosfera epocii, când întregul comerţ era controlat de regimul de atunci care supraveghea importul şi distribuirea delicateselor. în această categorie intră şi cafeaua prăjită după reţeta armeanului Avedis Carabelain de către şeful magazinului de cafea şi coloniale din Hristo Botev 10.
Aşadar descoperim în paginile cărţii o serie de personaje, foarte multe la număr, oameni din diferite pături sociale, mulţi dintre ei membri ai Securităţii, a căror bunăvoinţă este câştigată de domnul Florescu prin suvenirurile împărţite de acesta.
Cafegiul cultivă de asemenea şi o clientelă formată din numeroşi scriitori, oameni de artă, actori, avocaţi, care se întâlnesc la o cafea Avedis într-o garsonieră închiriată în blocul unde se afla magazinul .
Cutremurul din 1977 distruge însă cafeneaua artistică şi orice încercare de refacere eşuează, Florescu ajungând să fie arestat, primind o condamnare de 12 ani pentru comerţ ilegal, din care săvârşeşte doar 3 ani, mulţumită unui decret de graţiere emis de Ceauşescu.
Cartea atrage cititorul atât prin dezvăluirile inedite, cât şi prin capacitatea narativă a scriitorului, care evocă o lume trecută, ce fascinează astăzi şi pe care el a cunoscut-o extrem de bine.
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro