Cartea de la pagina 8: LINIŞTEA UMBRELOR, TANA FRENCH, Editura Rao, Bucureşti, 2015 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cartea de la pagina 8: LINIŞTEA UMBRELOR, TANA FRENCH, Editura Rao, Bucureşti, 2015

Romanul său de debut "Pădurea", apărut în 2007 se încadrează în categoria psihologie şi mister şi a fost apreciat de public şi de critică, primind numeroase premii.
"Liniştea umbrelor" a apărut în anul 2010, fiind de asemenea un thriller care atrage publicul prin suspansul întreţinut pe tot parcursul romanului.
Mick "Scorcher" Kennedy este un bun poliţist, fapt în urma căruia ajunge unul dintre detectivii de frunte în Departamentul de Omucideri şi i se încredinţează un caz dificil. Membrii familiei Spain sunt atacaţi în propria casă, iar tatăl, Patrick Spain, şi cei doi copii sunt ucişi, soţia acestuia ajungând la Reanimare. Scorcher şi partenerul lui, Richie Curran, preiau cazul şi încearcă să descopere vinovatul. Foarte multe indicii nu pot fi rezolvate, iar pistele false apar la tot pasul. Dovezile găsite îl acuză pe tatăl decedat, însă lucrurile iau întorsături nebănuite. Situaţia este bine gestionată de poliţişti, care nu omit nimic, nici măcar desenul unui copil de la care vor pleca spre rezolvarea cazului.
Cartea surprinde aşadar o poveste emoţionantă şi tulburătoare despre dragoste, obsesie şi nebunie, extrem de antrenantă, care îl determină pe cititor să îi parcurgă paginile pe nerăsuflate.
"Liniştea Umbrelor este conceput în jurul unei intrigi fascinante şi pline de suspans, al unor personaje credibile şi al unui stil narativ precis, meşteşugit şi liric. Autoarea dezvoltă abil un parcurs care se îndreaptă neîncetat dinspre o tragedie de familie spre latura sumbră a muncii de poliţie, dar şi spre amărăciunile unei generaţii." (Washington Post)
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" Brăila.
Roxana Neagu

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro