Cartea de la pagina 8: MANUAL DE FOTOGRAFIE DIGITALĂ, MICHAEL FREEMAN, Editura Litera, Bucureşti, 2011 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cartea de la pagina 8: MANUAL DE FOTOGRAFIE DIGITALĂ, MICHAEL FREEMAN, Editura Litera, Bucureşti, 2011

"Manualul de fotografie digitală" este o carte în paginile căreia autorul a încercat să acopere toate aspectele fotografiei digitale. Aşa cum însuşi Michael Freeman mărturiseşte în Introducerea lucrării, acesta nu s-a preocupat în mod deosebit de tehnica utilizată, cât de prezentarea unor secrete care duc spre realizarea unei fotografii bune: „Din punctul meu de vedere, fotografia reprezintă, întâi de toate, surprinderea imaginii, momentul în care apăsăm declanşatorul aparatului." Accentul este pus aşadar pe importanţa găsirii subiectului şi a viziunii proprii.
O bună parte din această carte se axează pe aspectele luminozităţii într-o fotografie, deoarece prin controlul asupra luminii se pot realiza efecte extrem de variate. Autorul dezvoltă în capitolele sale fiecare element, plecând de la expunere, diferenţele dintre lumina naturală şi lumina existentă şi ajungând la modalităţile de iluminare (blitz, difuziune, reflexie etc.).
Fotografia de portret este de asemenea abordată de Freeman, autorul oferind detalii şi dezvăluind secrete celor care îşi doresc să exerseze arta fotografică. Alte aspecte urmărite în paginile cărţii sunt fotografia de exterior, cea care surprinde viaţa cotidiană, peisajele naturale, natura statică, tehnicile macro, culorile. Autorul dedică un întreg capitol din cartea sa prelucrării digitale, punând accent pe culoare, dincolo de aspectele tehnice ţinând cont şi de simbolistica unor culori: "Verdele, de exemplu, tinde să aibă conotaţii pozitive - primăvară, vegetaţie luxuriantă, creştere şi chiar semnul de liberă trecere de pe semafoare -, în timp ce roşul poate fi un semnal de avertizare."
Lucrarea lui Michael Freeman este scrisă într-un limbaj accesibil, informaţiile sunt foarte bine structurate şi însoţite de imagini de o calitate excepţională, toate acestea ducând la obţinerea unui volum ce reprezintă o sursă esenţială de cunoaştere în domeniul fotografiei.
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro