Cartea de la pagina 8: VASILE ALECSANDRI, TEXTE LITERARE COMENTATE, prof. ANCA SIMIREANU, Editura Vasiliana 98, Iaşi, 2008 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cartea de la pagina 8: VASILE ALECSANDRI, TEXTE LITERARE COMENTATE, prof. ANCA SIMIREANU, Editura Vasiliana 98, Iaşi, 2008

Volumul de faţă cuprinde o selecţie din vasta operă a autorului, care a abordat toate cele trei domenii majore ale literaturii: poezie, dramaturgie şi proză.
Dedicată în primul rând elevilor, ediţia îngrijită de profesor Anca Simireanu oferă celor interesaţi, în prima parte a volumului, o serie de texte precum: pasteluri („Dimineaţa", „Serile la Mirceşti", „Ioana" etc.), poezii de inspiraţie istorică („Peneş Curcanul", "Dan, căpitan de plai", „Imn lui Stefan cel Mare" etc), proză („Balta Albă"- text integral) şi dramaturgie ("Chiriţa în Iaşi sau Două fete ş-o neneacă" şi „Chiriţa în provinţie"- texte integrale). Partea a II-a a volumului cuprinde o serie de scurte comentarii ale textelor redate în aceeaşi carte.
Aşadar "Vasile Alecsandri. Texte literare comentate", apărut în 2008 în colecţia „Sinteze şcolare", poate fi de real folos elevilor, atât celor de gimnaziu, cât şi celor de liceu, care vor regăsi în paginile acestei cărţi textele studiate în şcoală, texte care nu se regăsesc în programa şcolară şi câteva îndrumări pentru înţelegerea operei lui Alecsandri.
"înclinăm a crede astăzi că Alecsandri nu aparţine nici tipului romantic, nici tipului clasic; el este mai curând un tip autohton, de simţire idilică şi graţioasă, de lirism senin şi uşor, de o anume contemplativitate etnică, încadrată în limitele temperamentale ale scriitorului şi între condiţiile fizice şi sufleteşti ale unui peisaj(...). Intenţia lui Eminescu, formulată în celebra caracterizare de poet «veşnic tânăr şi ferice», mi se pare atât de fericită, atât de plină de înţeles, încât ea cuprinde întreg modul de simţire mirceşteană a lui Alecsandri." (Pompiliu Constantinescu)
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro