Cartea de la pagina 8: VIAŢA INVIZIBILĂ, JUAN MANUEL DE PRADA, Editura Rao, Bucureşti, 2008 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cartea de la pagina 8: VIAŢA INVIZIBILĂ, JUAN MANUEL DE PRADA, Editura Rao, Bucureşti, 2008

"Viaţa invizibilă" este un roman distins cu Premio Primavera de Novela în 2003 şi Premio Nacional de Narrativa, în 2004.
Juan Manuel de Prada ne oferă o carte de o frumuseţe brutală, un roman despre chinurile provocate de sentimentele de vinovăţie, despre geografia neobişnuită a nebuniei. "Viaţa invizibilă" este de fapt viaţa care există în străfundurile fiinţei umane, viaţa de care de cele mai multe ori nu suntem conştienţi şi care aşteaptă un imbold pentru a ieşi la suprafaţă.
Plecat într-o călătorie la Chicago, cu puţin înainte de nunta sa cu Laura, scriitorul Alejandro Losada cunoaşte două femei care sunt menite să trezească viaţa invizibilă a personajului. Elena este o tânără înnebunită de o dezamăgire în dragoste, căreia Alejandro îi oferă mai mult decât consolare, iar Fanny Riffel este o fostă starletă sexy a anilor 1950, care prin intermediul unor benzi de magnetofon îi dezvăluie bărbatului pasaje zguduitoare ale biografiei sale, propria frumuseţe transformând-o deseori într-o victimă a violenţei.
Decis să păstreze cele două secrete, Alejandro Losada va fi afectat de sentimentul de vină, care îi va schimba existenţa ce se dovedise până atunci a fi invulnerabilă şi fericită.
Cartea aşadar, pe lângă povestea de iubire, mizează şi pe abordarea planului psihologic, fiind evident faptul că elemente ce provin din exterior şi care nu pot fi controlate ajung să tulbure echilibrul fragil al sufletelor.
Romanul oferă cititorului posibilitatea unei lecturi profunde, meditative, unde pot fi descifrate simboluri şi metafore, unde limbajul plin de înţelesuri atrage prin interpretările multiple pe care le oferă.
"Există o viaţă invizibilă, subterană ca un zăcământ, pe sub viaţa aceasta considerată unică şi invulnerabilă (...) în clipa când ne atinge viaţa invizibilă, simţim că ne fuge pământul de sub picioare. Este o impresie efemeră, ţine abia cât o extrasistolă (...) fără să ştim măcar că minţim şi bineînţeles, fără să întrezărim urmările minciunii."
Acest volum este disponibil pentru public, spre împrumut, la Biblioteca Judeţeană "Panait Istrati" Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro