Casa unei brăilence, incendiată de fostul concubin, un bărbat din Emiratele Arabe Unite | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Casa unei brăilence, incendiată de fostul concubin, un bărbat din Emiratele Arabe Unite

* la data de 19 mai, Judecătoria Brăila a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a unui bărbat acuzat de furt și distrugere * la începutul lui mai, Poliția Municipiului a fost sesizată cu privire la faptul că imobilul unei femei în vârstă de 30 de ani, din Brăila, a fost incendiat, iar polițiștii au stabilit că fostul concubin al femeii, un bărbat din Emiratele Arabe Unite, a incendiat locuința acesteia și a sustras DVR-ul camerelor de supraveghere

 

 

 

O femeie s-a ales cu casa incendiată de fostul concubin, un bărbat din Emiratele Arabe Unite. Din fericire, incendiul nu a fost unul foarte puternic, iar bărbatul a fost prins și arestat.

La data de 8 mai, Poliția Municipiului a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că imobilul aparținând unei femei, în vârstă de 30 de ani, din Brăila ar fi fost incendiat.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au stabilit că cele sesizate se confirmă, iar incendiul s-a stins de la sine. ”În urma activităților de cercetare efectuate, polițiștii au stabilit faptul că fostul concubin al femeii, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din Emiratele Arabe Unite, ar fi incendiat în noaptea de 8 mai, în jurul orei 05:00, locuința acesteia și ar fi sustras DVR-ul camerelor de supraveghere”, au transmis polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

La data de 18 mai, bărbatul în cauză a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere și furt calificat.

La data de 19 mai, Judecătoria Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a bărbatului în cauză. ”Dispune arestarea preventivă a inculpatului A. J. S. MOHAMED ALSAHI pentru săvârşirea infracţiunilor de: distrugere, furt calificat, fapte prev. de Cod penal, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 19.05.2023 până la data de 17.06.2023 inclusiv. Constată că inculpatul a fost asistat de apărător ales. Onorariul aferent traducerii prezentei încheieri va fi suportat din fondurile Ministerului de Justiţie. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare cu inculpatul în prezent în Arestul IPJ Brăila şi Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila”, este soluția postată pe site-ul Judecătoriei Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro