Cazul “Ţepeş Vodă”. Concubină condamnată pentru tentativă de omor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cazul “Ţepeş Vodă”. Concubină condamnată pentru tentativă de omor

• Daniela Rotaru, din satul Ţepeş Vodă, a primit o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni de închisoare, pentru tentativă de omor asupra unui membru de familie • în octombrie anul trecut, femeia de 40 de ani şi-a înjunghiat concubinul cu un cuţit de bucătărie folosit la sacrificat porcii, de faţă cu cei trei copilaşi ai lor • fiul cel mare, de 12 ani, şi-a văzut tatăl zăcând într-o baltă de sânge şi a alertat rudele

 

Femeie din satul Ţepeş Vodă, comuna Movila Miresii, condamnată pentru tentativă de omor comisă asupra concubinului cu care convieţuia de mai bine de 12 ani.

Daniela Rotaru, în vârstă de 40 de ani, a fost condamnată, zilele acestea, la o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni de închisoare, cu executare în penitenciar, dar sentinţa Tribunalului Brăila nu este definitivă, pentru că femeia cu apucături criminale a declarat apel. Dosarul tentativei de omor asupra unui membru de familie a fost trimis, deja, la Curtea de Apel Galaţi. 

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, în octombrie 2016, Daniela Rotaru s-a ameţit bine cu alcool, după care a pus mâna pe un cuţit de bucătărie şi l-a lovit cu sete pe Florian Grigore, bărbatul cu care are trei copii. Inculpata a fost la un pas să ia o viaţă pentru câteva kilograme de varză, pe care victima intenţiona să le dea mamei, însă Daniela s-a opus.

Potrivit anchetatorilor, concubinii de la Ţepeş Vodă sunt mari consumatori de alcool. Au împreună trei copii care, la data la care s-a petrecut agresiunea, aveau vârste de 7 luni, 7 ani şi 12 ani. În aceeaşi gospodărie, dar în corpuri de clădire separate, locuiesc soacra şi cumnatul Danielei Rotaru.

 

Agresiune extremă şi alcool la Ţepeş Vodă

Înainte de agresiune, Daniela şi Florian consumau băuturi alcoolice în exces, precizează procurorul criminalist din cadrul PT Brăila, iar după ce se îmbătau, se luau la harţă, de faţă cu copilaşii lor. În octombrie anul trecut, după un astfel de conflict iscat la beţie, bărbatul a ajuns la spital în stare gravă, iar concubina în Arestul IPJ.     

În după-amiaza zilei de 16 octombrie 2016, în jurul orei 16:00, Florian Grigore s-a întors acasă cu mai multe kilograme de varză pe care intenţiona să le dea mamei sale, care locuieşte în aceeaşi curte. Ameţită de alcool şi pusă pe scandal, Daniela Rotaru s-a opus. Cei doi s-au luat la ceartă, iar la un moment dat femeia a pus mâna pe ditamai cuţitul de bucătărie, lung de 26,5 centimetri, şi l-a lovit pe concubin de trei ori, cu intensitate, în zona toracelui. Astfel de cuţite sunt folosite în mediul rural mai ales pentru sacrificarea porcilor. Procurorul de caz precizează: Loviturile au fost aplicate cu intensitate, astfel încât una a creat o plagă penetrantă cu pneumotorax, iar cea posterioară a creat o fractură costală. (…) Imediat după aceea, persoana vătămată a început să sângereze abundent, s-a întins pur şi simplu pe jos şi şi-a pierdut cunoştinţa. Inculpata a luat în braţe copilul de 7 luni şi a plecat în altă încăpere, lăsând-o pe victimă în starea descrisă anterior”.

La scurt timp, băieţelul cel mare, în vârstă de 12 ani, a privit pe geamul camerei unde avusese loc agresiunea şi şi-a văzut tatăl zăcând într-o baltă de sânge, fără cunoştinţă. Speriat din cale-afară, copilul i-a alertat pe ceilalţi membri ai familiei Grigore (mama şi fratele victimei) care, la rândul lor, au apelat serviciul unic pentru urgenţe 112 şi l-au schimbat pe Florian de hainele murdare de sânge. În aceeaşi zi, Florian Grigore a fost transportat în stare gravă, cu o ambulanţă, la UPU - Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, unde a stat internat în perioada 16 – 24 octombrie 2016.

Imediat după ce au ajuns la locul faptei, poliţiştii au declanşat o anchetă şi au reţinut-o pe Daniela Rotaru pentru audieri. Oamenii legii au ridicat cuţitul cu care fusese înjunghiat bărbatul din Ţepeş Vodă, precum şi hainele murdare de sânge, care, ulterior, au fost folosite ca probe la proces. Potrivit raportului de constatare medico-legală emis la data de 15 noiembrie 2016 de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Brăila, persoana vătămată Grigore Florian a avut nevoie de două săptămâni de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Audiată pe parcursul urmăririi penale, Daniela Rotaru, femeia de 40 de ani acuzată de tentativă de omor asupra unui membru de familie, a declarat că, înainte să-şi înjunghie concubinul cu cuţitul, acesta ar fi încercat să o lovească. Medicii legişti au examinat-o şi pe inculpată, ca să verifice acuzaţiile pe care i le aduce lui Florian, însă nu au observat nicio leziune traumatică. Florian Grigore nu şi-a lovit concubina, însă a încasat din plin trei lovituri de cuţit care îl puteau trimite pe lumea cealaltă.

Daniela Rotaru a fost reţinută în ziua de 17 octombrie 2016. A doua zi, la propunerea procurorilor, Tribunalul Brăila a emis mandat de arestare preventivă pe numele concubinei cu apucături criminale de la Ţepeş Vodă, pentru o perioadă de 30 de zile.

“Fapta reţinută în sarcina inculpatei Rotaru Daniela, comisă pe fondul consumului de alcool şi constând în lovirea victimei Grigore Florian, în mod repetat, în zona toracică, cu un cuţit de bucătărie lung de 26,5 centimetri folosit la sacrificarea porcilor, în apropierea copiilor minori, prezintă o gravitate deosebită, atentând la valori esenţiale ale fiinţei umane – viaţa, integritatea corporală, sănătatea – constituind o gravă încălcare a drepturilor fundamentale ale omului”, preciza procurorul criminalist în momentul sesizării instanţei de judecată.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro