Ce au găsit procurorii în casele doctoriţelor de la Expertiza Medicală? 5 milioane de lei NOI şi jumătate de kilogram de aur | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ce au găsit procurorii în casele doctoriţelor de la Expertiza Medicală? 5 milioane de lei NOI şi jumătate de kilogram de aur

Procurorii DNA au arătat că şi dr. Rodica Ţone încasase 200 lei de la un pacient chiar înainte cu câteva minute de a se da startul percheziţiilor la Serviciul de Expertiză Medicală Brăila. Reamintim că şefa instituţiei, dr. Ana Boală, precum şi dr. Cristinel Andreicuţ au prinse în flagrant exact în momentul în care primeau şpaga pentru pensii de boală. Oricum, în faţa anchetatorilor cele trei inculpate şi-au recunoscut faptele. Acestea au contestat însă măsura arestului preventiv, respectiv arestul la domiciliu. Nici procurorii DNA nu au stat cu mâinile în sân şi au formulat contestaţie, cauza urmând să ajungă la Curtea de Apel Galaţi.
"De altfel, inculpata Andreicuţ Cristinel a recunoscut infracţiunea, la fel ca şi inculpatele Ţone Rodica şi Boală Ana, cu menţiunea că acestea au încercat să ducă în derizoriu caracterul penal al infracţiunilor săvârşite precizând că sumele de bani primite erau foarte mici. (...) Referitor la inculpatele Boală Ana şi Ţone Rodica, arătăm că, aşa cum rezultă din procesele-verbale de redare a înregistrărilor ambientale efectuate, acestea au dat dovadă de multă abilitate, inventivitate şi îndrăzneală în săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina acestora. (...) Profitând şi de modul deficitar de organizare şi, mai ales, de lipsa unor verificări privind modul de desfăşurare a activităţilor profesionale zilnice, perceperea unor sume de bani pentru exercitarea atribuţiilor de serviciu la nivelul Serviciului de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă Brăila a căpătat valenţele unui fenomen în masă", au motivat procurorii în faţa instanţei de judecată gălăţene.

Cum se ascundeau banii din şpăgi !?

Doctoriţele care îşi făcuseră un obicei de a lua mită de la pacienţi pentru a-i "ajuta" să iasă la pensie pe caz de boală, în mod justificat sau nejustificat, urmau nişte paşi pentru a se feri de ochii curioşilor, fiecare avea un mod specific de operare (!). După cum au stabilit anchetatorii, pacienţii puneau bancnotele sub coperta registrului de consultaţii sau alte documente de pe birou. De exemplu, potrivit unor surse judiciare, dr. Boală aştepta un moment de pauză pentru a introduce banii în geantă. La rândul său, dr. Ţone aştepta să plece pacientul, apoi rupea plicul cu şpaga sub birou, număra bancnotele, apoi, printr-o mişcare foarte rapidă, suma ajungea direct în geantă.
Doctoriţele se gândeau de acasă la banii ce urmau să le intre în "genţi". Potrivit procurorilor, în casele inculpatelor au fost găsite "hârtii ce conţineau diferite calcule". Pe lângă acestea, au fost găsite şi sume de bani "nejustificat de mari totalizând, aproximativ 5 milioane lei şi foarte multe bijuterii din aur, cu aproximaţie peste 500 grame".
Pacienţii au şi ei de dat explicaţii în faţa anchetatorilor, fiind suspectaţi de infracţiunea de dare de mită, aceştia recunoscându-şi faptele, se mai arată în înscrisurile oficiale.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro