Recent, un articol din publicația Fortune a făcut înconjurul mediului virtual. Subiectul articolului, Hunter Howell, un tânăr de 22 de ani, proaspăt absolvent al Universității Elmhurst din Chicago, cu o diplomă în administrarea afacerilor.
Ce a fost atât de special la acest tânăr astfel încât să suscite interesul atâtor internauți? Ei bine, Hunter a povestit cum în cele 10 luni de când a absolvit facultatea a depus peste - ATENȚIE! - 1.700 de cereri de angajare, în urma cărora a primit o singură ofertă. Evident, în tot acest timp au fost multe interviuri care s-au întins pe mai multe săptămâni, dar atât. În urma lor, a primit doar câteva telefoane, în care i s-a spus scurt că a fost respins, fără nicio explicație, iar în majoritatea cazurilor, a fost lăsat în aer, fără niciun cuvânt.
”Sentimentul inițial a fost de genul: Ce naiba se întâmplă? Ce naiba e în neregulă cu mine? Ce fac greșit? Este extrem de derutant”, a povestit Hunter, un tânăr absolut normal, cu calități și cerințe absolut normale și decente. Nimeni nu a știut să-i răspundă clar și răspicat. Și asta mi se pare îngrijorător, mai ales că, în multe din comentariile primite după publicarea poveștii și după ce a răbufnit pe TikTok, sute de tineri de aceeași vârstă au răspuns: ”Și eu am pățit la fel!”.
Poate veți fi tentați să credeți că e o poveste care se întâmplă departe, la mii de kilometri, e o situație ”a lor”, de care ne separă un ocean. Ei bine, nu! Poate nu 1.700 de CV-uri, poate nu 1.700 de așteptări deșarte, dar realitatea este că pentru noua generație căutarea unui loc de muncă este un episod destul de frustrant. Inclusiv în România! O țară care de ani buni trăiește un paradox: în timp ce angajatorii se dau de ceasul morții că nu găsesc ”angajați buni”, rata a șomajului atinge cote alarmante pe toate segmentele de vârstă, dar cu accent de-a dreptul dramatic pe grupele de la extreme, 45+ și sub 25 de ani.
Concret, în România, potrivit celor mai recente date transmise de Institutul Național de Statistică, rata șomajului în rândul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 15 și 24 de ani este de peste 22%. Dacă adăugăm și rata nepotrivirii, care arată că mai bine de jumătate dintre absolvenții facultăților din România profesează în alte domenii decât cele pentru care s-au pregătit, avem imaginea perfectă a prăpastiei dintre cerere și ofertă.
Așadar, ce naiba se întâmplă? Ce naiba e în neregulă cu noi? De ce irosim atâta forță de muncă? Pentru că toți tinerii aceștia sunt forță de muncă ignorată, potențial neexploatat, deci risipit.
Nu știu care e realitatea în Statele Unite și nici nu-mi dau cu presupusul. Dar pot să vă dau o explicație din sursă directă pentru ce se întâmplă aici, la noi. Mii de tineri absolvenți stau cu lunile pe tușă pentru că nu îndeplinesc acea condiție primordială: experiență în muncă. Dacă aveți cel mai mic dubiu, e suficient să citiți doar câteva anunțuri de angajare, inclusiv pe site-urile de recrutare juniori, și o să vă convingeți, din 10 anunțuri special dedicate începătorilor, dacă sunt două în care să NU scrie: experiență minim 2 (3) ani. Cam despre asta-i vorba.... în ceea ce îi privește pe tineri. Că nici cei cu experiență nu stau mai bine, gândiți-vă la zecile de mii de persoane adulte (45 – 55+) care nu reușesc tot cu lunile să-și găsească ”un loc de muncă bun”.
Dar ce înseamnă, la urma urmei, un angajat bun, un job bun? Ca să nu fiu părtinitoare în răspuns, am consultat virtual mai multe site-uri, am citit mai multe articole. Am vrut să înțeleg, în concepția generală, ce înseamnă, de fapt, ”un angajat bun”, căci asta reclamă angajatorii că nu găsesc, și ”un loc de muncă bun”, pentru că asta reclamă angajații că nu găsesc.
La căutarea ”un angajat bun”, lucrurile sunt simple, articole cu duiumul care încep cu ceva de genul: 7 calități, 8 trăsături, 10 atuuri, 5 cerințe etc... Adică este foarte clar ce caută și de ce au nevoie angajatorii.
Dincolo însă, spre surprinderea mea, în topul căutărilor ”un loc de muncă bun”, primele poziții sunt ocupate de articole de genul: Rugăciune pentru găsirea unui loc de muncă bun/ pe sufletul tău/cu efect imediat etc. Da, pare ciudat, dar faptul că astfel de articole ocupă poziții fruntașe, arată că e un topic căutat și citit.
Ce înseamnă asta? Că indiferent de vârstă, pentru a găsi un loc de muncă bun, românii cred că ai nevoie mai întâi de toate de ajutor divin. Încurcate par căile Domnului!
În final, ca să nu-l las nici eu în aer pe Hunter, vă mai spun doar atât. În urmă cu vreo 3 luni, am participat la un eveniment dedicat recrutorilor și specialiștilor în resurse umane. Erau în sală cam 150 de oameni. Când cineva a ridicat această problemă și a întrebat: Voi răspundeți sau nu candidaților respinși în urma unui interviu?, mai puțin de 10 mâini au fost ridicate.
