Ceaţa îi pune în dificultate pe şoferi. Poliţiştii vin cu sfaturi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ceaţa îi pune în dificultate pe şoferi. Poliţiştii vin cu sfaturi

* în ultimele zile, condiţiile de ceaţă au fost frecvente, mai ales dimineaţa, astfel că s-a circulat cu dificultate * poliţiştii recomandă participanţilor la trafic să circule cu prudenţă, să respecte regulile de circulaţie şi să nu meargă cu viteză * vizibilitatea redusă din cauza ceţii poate duce la producerea unor accidente grave

 

 

Şoferii trebuie să circule cu prudenţă în condiţii de ceaţă. În ultimele zile, ceaţa a fost destul de deasă, mai ales dimineaţa, astfel că vizibilitatea a fost redusă.

Există riscul producerii unor accidente grave, asta dacă participanţii la trafic nu ţin cont de prevederile rutiere şi merg cu viteză sau se angajează în depăşiri riscante. Poliţiştii vin cu recomandări.

În această perioadă a anului, arată reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, fenomenul de ceaţă este tot mai des întâlnit, atât pe raza judeţului Brăila, cât şi în celelalte judeţe. Aceasta poate influenţa negativ desfăşurarea traficului rutier, iar pentru prevenirea producerii accidentelor de circulaţie pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile, conducătorii auto trebuie să acorde o atenţie deosebită condusului, pentru că poartă nu doar responsabilitatea siguranţei lor ci şi a călătorilor. “În aceste condiţii, vă recomandăm să adaptaţi permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic! Circulaţi cu viteză redusă atât în localităţi, cât şi în afara lor, mai ales când fenomenul ceţii dense este asociat şi cu un carosabil umed sau acoperit cu polei. Circulaţi cu viteză redusă, pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă! Ţineţi cont de faptul că, în condiţii de vizibilitate redusă, distanţele sunt mai greu de apreciat. De aceea, menţineţi o distanţă mai mare între maşina dumneavoastră şi cea din faţă!”, atrag atenţia poliţiştii.

Conducătorii auto trebuie să adopte o conduită preventivă pe toată durata deplasării pe drumurile publice. Fiecare manevră în trafic trebuie să se facă numai după o temeinică asigurare. Pentru aceasta, oglinzile retrovizoare trebuie reglate corespunzător şi curăţate periodic, pentru a asigurarea celei mai bune vizibilităţi. Pentru o călătorie sigură şi pentru prevenirea producerii accidentelor de circulaţie, poliţiştii îi sfătuiesc pe conducătorii auto să se intereseze cu privire la condiţiile de deplasare existente pe traseul pe care urmează să îl parcurgă.

 

Şoferii trebuie să utilizeze luminile de întâlnire şi pe timpul zilei, pe toate categoriile de drumuri şi a celor de ceaţă în cazul apariţiei acestui fenomen pentru a reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. “În cazul rămânerii în pană, triunghiurile de presemnalizare trebuie amplasate la o distanţă mult mai mare faţă de autovehicul, decât în condiţii normale. Conducătorii auto începători ar trebui să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului în condiţii de drum alunecos, condiţii de ceaţă densă, pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere nedorite”, mai arată reprezentanţii IPJ Brăila.

Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi.

Mesajul poliţiştii brăileni pentru şoferi: “DRUM BUN! FĂRĂ ACCIDENTE!”

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro