Cele mai bune spectacole din ţară la festivalul «Zile şi nopţi de teatru la Brăila» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cele mai bune spectacole din ţară la festivalul «Zile şi nopţi de teatru la Brăila»

Brăilenii amatori de artă dramatică se vor bucura în perioada 1 - 7 decembrie de un adevărat festin. Cele mai interesante spectacole din Bucureşti şi din ţară se vor juca pe scenele noastre. Sunt incluse în acest circuit teatral sala Studio a Teatrului "Maria Filotti", unde spectacolele sunt programate de la ora 20.00, şi sala Casei Tineretului, unde ora de începere este 18.00.
Luni, 1 decembrie, la Casa Tineretului festivalul se va deschide cu un spectacol al Teatrului "Masca", "Acul cumentrei Gurton", în regia lui Mihai Mălaimare. Mai târziu, în sala Studio, o companie particulară din Bucureşti va prezenta spectacolul de teatru-dans "Zic zac", realizat de Andreea Gavriliu, despre problemele şi angoasele omului modern.
Marţi, de la ora 18.00, la Casa Tineretului împătimiţii de Afrim îşi vor putea primi prima doză a festivalului. Subintitulat "concert remix-uri Maria Tănase", spectacolul, o producţie UNITER, va însemna o suită de 13 melodii din repertoriul faimoasei Mării, electro-orchestrate live de Vlaicu Golcea, cântate cu imaginaţie şi umor de 15 dintre participanţii la Gala "Hop". În sala Studio, se va putea viziona apoi celebra piesă "American Buffalo" de David Mamet, pusă în scenă de Vlad Massaci la Teatrul "Sică Alexandrescu" din Braşov.
Miercuri, la Casa Tineretului se joacă piesa "Clasa noastră" de Tadeusz Slobodzianek, în regia Luminiţei Ticu de la Teatrul "Eugen Ionesco" din Chişinău, un spectacol dur în care este vorba de stalinism, nazism şi discriminare. În sala Studio, de la ora 20.30, Teatrul "Odeon" va prezenta piesa "Linişte! Sărut. Acţiune!", în regia lui Peter Kerek. Este o comedie de bună calitate, care dezvăluie pregătirile realizate pentru turnarea unui film de dragoste. Ce se petrece pe platou, relaţiile particulare din "culise" dintre membrii echipei de realizatori, totul este tratat cu ironie fină care conduce către un umor irezistibil.
Joi, la Casa Tineretului, Teatrul "Bulandra" oferă piesa "Arta" de Yasmina Reza, în regia lui Cristi Juncu. Un spectacol apreciat de critică drept remarcabil, o comedie spumoasă bazată pe un text distins cu Premiul Moliere. În sala Studio se va juca "Pescăruşul" de Cehov, o montare experiment semnată de actriţa Antoaneta Cojocaru la Teatrul "Bulandra".

Tragi-comedii, teatru absurd, reinterpretări ale poveştilor lui Creangă

Vineri, la Casa Tineretului din nou Cehov. De această dată piesa "Cerere în căsătorie", regizată de Felix Alexa la Teatrul "Fani Tardini" din Galaţi. O tragi-comedie despre stări extreme, oameni în criză aflaţi la graniţa fragilă dintre ridicol şi tragic, excesiv de sensibili şi de o duritate inconştientă. "Nebun din dragoste" de Sam Shepard, în regia lui Claudiu Goga, de la Teatrul Naţional Bucureşti, se va juca la sala Studio. O poveste de dragoste bazată pe suferinţă, pe obsesia care distruge o pasiune întunecată.
Sâmbătă de la ora 17.30, la Casa Tineretului brăilenii îşi vor primi şi cea de-a doua doză promisă de Afrim, "Când ploaia se va opri" de Andrew Bovell, spectacol montat la Teatrul "Toma Caragiu" din Ploieşti. Apoi, de la 20.30, în sala Studio, compania Unteatru va prezenta spectacolul "Trădare" de Harold Pinter, unul dintre cei mai cunoscuţi dramaturgi englezi contemporani, regizat de Sânziana Stoican. Pinter a imaginat o poveste despre dragoste şi trădare, urmărind schimbările care intervin într-un cuplu într-o perioadă de şapte ani.
Festivalul se va încheia duminică, prilej cu care vor fi prezentate trei spectacole. De la ora 12.00, la Casa Tineretului, se va juca "Paparazzi sau cronica unui răsărit de soare avortat" de Matei Vişniec. Piesa, regizată de Cristian Gheorghe la Teatrul "Victor Ion Popa" din Bârlad se înscrie în tradiţia teatrului absurd marca Vişniec, în care apocalipsa vine pe nesimţite într-o lume ruptă între mercantilism şi dorinţa irepresibilă de comunicare. De la 17.30, în sala Studio se va juca piesa din repertoriul teatrului "Maria Filotti", "Îndoiala", iar de la ora 20.00, la Casa Tineretului va fi prezentat spectacolul "O...ladă", creaţie colectivă după Ion Creangă, în regia lui Alexandru Dabija, de la Teatrul Tineretului Piatra Neamt, reinterpretare a binecunoscutelor poveşti "Punguţa cu doi bani" şi "Fata babei şi fata moşneagului".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro