Mergi la conţinutul principal

CFR Infrastructură va disponibiliza 1.500 de salariaţi şi va desfiinţa patru regionale

 

Organizaţia sindicală a mecanicilor de locomotivă a anunţat că în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor CFR SA, de la începutul acestei săptămâni, a fost aprobată o variantă de restructurare a CFR Infrastructură, ce prevede desfiinţarea a patru regionale din opt, precum şi disponibilizarea a 1.500 de angajaţi.

Concret, preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu, a susţinut că este vorba despre desfiinţarea regionalelor Constanţa, Braşov,Galaţi şi Craiova. De menţionat că Regionalei Galaţi îi este arondat şi judeţul nostru.

"După lungi discuţii, la CFR Infrastructură vor rămâne doar patru regionale. Vor fi desfiinţate cele de la Constanţa, Braşov, Galaţi şi Craiova, iar numărul celor disponibilizaţi are o nouă variantă, adică 1.500 de feroviari. Tot luni (17 ianuarie - n.r.), au avut loc discuţii şi la CFR Călători, unde săptămâna trecută cele două variante lansate nu au fost aprobate, iar Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a dat dispoziţie ca la această companie să se vină cu o a treia variantă de restructurare, dar nu s-a ajuns la nicio concluzie, fiind amânată întâlnirea CA şi AGA.

Probabil că şi la Călători vor fi desfiinţate patru regionale şi vor fi 1.021 de disponibilizaţi", a precizat Măntescu.

CFR Călători, CFR Marfă şi CFR Infrastructură au venit la începutul acestui an cu câte două variante de propuneri de restructurare a societăţilor, circa 7.000 de angajaţi per total companii riscând să-şi piardă locul de muncă. De asemenea, în discuţie mai sunt şi bugetele estimate pentru acest an pentru fiecare companie în parte din grupul CFR SA. Ar mai trebui adăugat că sindicatele urmează a se întâlni din nou cu administratorii companiilor feroviare pentru negocierea contractelor colective de muncă, ce urmează să expire la 31 ianuarie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro