Cinci autovehicule-pericol public depistate în traficul brăilean de RAR, în 2016 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Cinci autovehicule-pericol public depistate în traficul brăilean de RAR, în 2016

• maşinilor în cauză le-a fost retras certificatul de înmatriculare, până la remedierea defecţiunilor • în total, inspectorii RAR, în colaborare cu Poliţia Rutieră, au verificat 473 de autovehicule pe raza judeţului Brăila • aproape 70% dintre acestea aveau diferite probleme tehnice, mai mult sau mai puţin grave

 

Cinci din cele 473 de vehicule controlate în trafic de Registrul Auto Român pe raza judeţului Brăila au fost considerate pericol public şi retrase din circulaţie. Potrivit unui comunicat de presă al RAR, cele 5 maşini, care reprezintă 1,06% din totalul celor verificate, prezentau pericol iminent de accident, în special din cauza defecţiunilor majore la sistemul de frânare şi la direcţie. În aceste situaţii, una dintre măsurile luate a fost reţinerea certificatului de înmatriculare, care poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecţii tehnice la reprezentanţele Registrului Auto Român.

Din totalul autoturismelor, autoutilitarelor, motocicletelor şi remorcilor oprite, 69,13% au prezentat diferite probleme tehnice sau legate de acte, iar 47,36%  au fost respinse pentru că au fost considerate neconforme din punct de vedere al securităţii rutiere, inspectorii RAR constatând proasta funcţionare a instalaţiei electrice de iluminare şi semnalizare, defecţiuni ale sistemului de frânare, starea necorespunzătoare a şasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale în mecanismul de direcţie sau în articulaţiile punţilor faţă şi spate.

Din totalul vehiculelor verificate, 2,54% au fost neconforme din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecţiei tehnice periodice. Unele dovezi erau expirate, însă s-au depistat şi exemplare false.

În urma analizei emisiilor poluante, la 8,47% dintre autovehiculele verificate inspectorii RAR au constatat depăşirea nivelului maxim admis.

În urma controalelor mixte desfăşurate în judeţul Brăila de către Registrul Auto Român şi Poliţia Rutieră, pe parcursul anului 2016 au fost aplicate 300 sancţiuni, au fost reţinute 2 permise de conducere şi 269 de certificate de înmatriculare, mai informează Biroul de Presă al RAR, fără a preciza valoarea amenzilor înmânate şoferilor. 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro