Circulaţia vehiculelor mari ar putea fi interzisă temporar, în contextul codului galben de caniculă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Circulaţia vehiculelor mari ar putea fi interzisă temporar, în contextul codului galben de caniculă

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a avertizat că există posibilitatea ca astăzi să interzică temporar circulaţia vehiculelor grele pe drumurile naţionale din judeţele aflate în regiunile afectate, în contextul emiterii de către Administraţia Naţională de Meteorologie a codului galben de caniculă, valabil inclusiv joi, 23 iulie. Potrivit unui comunicat de presă al companiei, regiunile unde ar urma să fie aplicată o astfel de măsură sunt Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia (inclusiv Brăila), local în Transilvania şi Moldova. "În condiţiile în care această avertizare este emisă, CNADNR-SA în baza prevederilor articolului 44 alin. 2 al Ordonanţei de Guvern nr.43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, avertizează că este posibilă interzicerea temporară a circulaţiei vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe drumurile naţionale din judeţele aflate în regiunile afectate", se precizează în materialul CNADNR. Există însă şi excepţii de la regula anunţată de companie: printre altele, transportul de persoane, de animale vii şi produse perisabile, vehiculele care participă la intervenţii în caz de forţă majoră, transporturi poştale sau de echipamente de prim ajutor, pentru distribuire de carburanţi sau de mărfuri sub temperatură controlată, transporturi apă îmbuteliată sau de produse provenite din exploatări agricole.
Restricţionarea circulaţiei este necesară pentru protecţia sectoarelor de drum asfaltat pe care, din cauza temperaturilor ridicate din timpul zilei, se produc deformaţii majore ireversibile cu pierderea stabilităţii îmbrăcaminţii rutiere, mai avertizează compania.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro