Circula cu un ATV neînmatriculat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Circula cu un ATV neînmatriculat

În timp ce se deplasa cu un ATV, care nu avea plăcuţe cu număr, un tânăr din localitatea Perişoru a dat nas în nas cu poliţiştii.
Pe 8 octombrie, ora 17.00, lucrători din cadrul Poliţiei oraşului Ianca au oprit pentru control, pe raza satului Perişoru, vehiculul fără număr de înmatriculare.
Poliţiştii l-au legitimat pe conducătorul vehiculului, Marian S. (29 de ani). S-a stabilit că ATV-ul nu este înregistrat în circulaţie, motiv pentru care i-au întocmit dosar penal tânărului, pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul neînmatriculat.
În aceeaşi zi, poliţişti din Ulmu au prins şi ei un bărbat care conducea o autoutilitară neînmatriculată. Localnicul Constantin C. (52 de ani), conducea autoutilitara pe raza comunei. Acum are şi acesta dosar penal.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro