Clopoțelul a sunat pentru 162 de deținuți de la Penitenciarul Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Clopoțelul a sunat pentru 162 de deținuți de la Penitenciarul Brăila

deschiderea noului an școlar a fost marcată prin adresarea de către inspector școlar general, profesor Cătălin Canciu, de cuvinte de încurajare și urări cu prilejul începerii cursurilor • la clasele I-IV, au fost selecționați 22 de deținuți, la clasele V-VIII, au fost înscrise 56 persoane private de libertate, iar la clasele IX – XI, forma de școlarizare – frecvență redusă, au fost selecționați 84 de deținuți

 

Deschiderea anului școlar la Penitenciarul Brăila. Peste 160 de deținuți urmează cursuri de instruire școlară de nivel primar, gimnazial și liceal.

În data de 11 septembrie, începând cu orele 14:00, la Penitenciarul Brăila a avut  loc festivitatea de deschidere a anului școlar 2023 - 2024, ca urmare a Protocolului de Cooperare încheiat între Penitenciar și Inspectoratul Școlar Județean Brăila, având drept obiectiv crearea cadrului care să permită îmbunătățirea condițiilor de școlarizare și a rezultatelor procesului de educare și profesionalizare a persoanelor încarcerate, în condiții similare celor din comunitate. Scopul activităților școlare este acela de creștere a șanselor de reintegrare socială și profesională a acestora. “Școlarizarea organizată și desfășurată în penitenciar constituie o componentă principală a normalizării și încurajează independența și responsabilitatea deținuților. Inspectoratul școlar Județean Brăila împreună cu școala generală «Nikos Katzantzakis» Brăila și Colegiul Tehnic «Costin D. Nenițescu» vor asigura organizarea cursurilor de școlarizare pentru un număr de 162 deținuți, astfel urmând a se desfășura cursuri de instruire școlară de nivel primar, gimnazial și liceal pentru deținuți. Conform Legii 254/2013 - privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, art. 90, în sistemul penitenciar se organizează cursuri de școlarizare pentru formele de învățământ general obligatoriu și pot fi organizate cursuri și pentru alte forme de învățământ prevăzute de legea educației”, a declarat comisar șef de penitenciare Simona Kober, purtător de cuvânt al Penitenciarului Brăila.

Activitatea de școlarizare este coordonată la nivelul unității de detenție de Serviciul de Educație, care a selecționat un număr de 162 deținuți ce îndeplineau condițiile prevăzute de lege pentru a urma cursurile de  școlarizare.

Potrivit sursei citate, la clasele I-IV, forma de școlarizare «A doua șansă», au fost  selecționați 22 de deținuți, iar la clasele V-VIII, forma de școlarizare – frecvență redusă, au fost selecționate 56 persoane private de libertate. 

La clasele IX – XI, forma de școlarizare – frecvență redusă, au fost selecționați 84 de deținuți.

 

Mesaj transmis de inspectorul școlar general

Potrivit reprezentantului Penitenciarului Brăila, deschiderea noului an școlar a fost marcată prin adresarea de către inspector școlar general, profesor Cătălin Canciu, de cuvinte de încurajare și urări cu prilejul începerii anului școlar 2023- 2024. La festivitatea de deschidere a noului an școlar au mai fost prezenți:  directorul școlii Gimnaziale “Nikos Katzantzakis”, Daniela Surdu, și profesoara Mihaela Crișan, iar din partea Colegiului “C.D Nenițescu” a participat consilierul educațional Gabriela Apetrei.

Directorul Penitenciarului Brăila, comisar șef Horia Huluba, a transmis mesajul directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor cu ocazia  deschiderii noului an școlar, un mesaj de susținere, încurajare a cursanților, dar și aprecierea pentru toți factorii implicați în creșterea nivelului educațional și de formare profesională a deținuților. În acest context, comisar șef Simona Calu - director adjunct Reintegrare Socială, a concluzionat că prin organizarea cursurilor de școlarizare se urmărește pregătirea deținuților pentru reintegrare în societate, ajutându-i să dobândească cunoștințe, abilități și atitudini care să le ofere o a doua șansă în viață și reducerea riscului de recidivă. “Scopul școlarizării organizate și desfășurate în penitenciar este să asigure achiziționarea unor atitudini pozitive și posibilitatea de a promova într-o meserie și a presta o munca utilă în societate. Pe această cale, conducerea Penitenciarului Brăila a mulțumit personalului didactic care își desfășoară activitatea în sistemul penitenciar, pentru efort și consecvență, asigurându-i totodată de întreaga apreciere și dorind pe această cale ca acest nou an de învățământ să decurgă în cele mai bune condiții – motivante, din punct de vedere personal și profesional”, se mai arată în comunicatul tarnsmis de la Penitenciarul Brăila.

La finalul festivității, preotul capelan al Penitenciarului Brăila, Neagu Vasile Marian, a binecuvântat evenimentul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro