Comisia va adopta 27 de seturi de proiecte de recomandări la reuniunea pe care o va avea la Strasbourg, în data de 7 iunie. Preşedintele Barroso se va adresa Parlamentului European imediat după reuniune.
Recomandările au la bază o evaluare detaliată: (1) a situaţiei economice şi bugetare din fiecare ţară şi (2) a modului în care măsurile propuse de fiecare stat membru în cadrul programului naţional de reformă sau al programului de stabilitate şi convergenţă sau al angajamentelor luate potrivit Pactului Euro răspund provocărilor specifice cu care acestea se confruntă.
Acolo unde este necesar, Comisia va prezenta măsuri de continuare a reformelor structurale sau de consolidare a creşterii, ce vor trebui implementate de către statele membre în următoarele 12-18 luni.
Recomandările vor fi discutate şi agreate de Consiliul European în cadrul reuniunii din 23-24 iunie şi adoptate în mod oficial la reuniunea acestuia din iulie.
Prezentarea recomandărilor specifice pentru fiecare stat membru este un moment esenţial în cadrul "semestrului european", având ca scop coordonarea politicilor economice şi bugetare.
