Comisia SRI a declanşat un control care vizează modul în care SRI a respectat legea în cazul Hexi Phrama | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Comisia SRI a declanşat un control care vizează modul în care SRI a respectat legea în cazul Hexi Phrama

Comisia parlamentară de control asupra activităţii SRI a delanşat luni un control de legalitate care vizează modul în care SRI a respectat legea în cazul Hexi Phrama şi va solicita Serviciului informaţii privind clasificarea acestui caz drept un caz de securitate naţională.

"Conform procedurii legale şi instituţionale, am declanşat controlul de legalitate solicitând Serviciului Român de Informaţii să transmită în scris răspunsul la controlul Comisiei pe acest caz", a declarat preşedintele comisiei, Georgian Pop.

Având în vedere decizia CCR care interzice orice implicarea serviciului în procedura de urmărire penală şi faptul că la Parchetul General se află deja un dosar penal, Georgian Pop spune că atribuţiile Comisiei vizează doar verificarea respectării legislaţiei de către Serviciul Român de Informaţii.

"Comisia va solicita Serviciului Român de Informaţii informaţii privind clasificarea acestui caz ca un caz de securitate naţională şi tot ceea ce derivă din această clasificare. În prezent, la nivelul P.I.C.C.J se află în lucru un dosar penal pe numele proprietarului HEXI Pharma, iar Serviciul Român de Informaţii nu are atribuţii legale în in materia cercetarii penale interdicţia fiind expres reglementatţ în legea de organizare. Mai mult, odată cu decizia Curţii Constituţionale nr. 51/2016, implicarea Serviciului Român de Informaţii în orice activitate de natură judiciară legată de un dosar aflat pe rolul PICCJ sau oricărei alte unităţi de parchet a devenit ilegală şi prin urmare exclusă", a mai spus Georgian Pop, potrivit unui comunicat de presă al comisiei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro