A ajuns în arest, după ce şi-ar fi obligat fosta concubină să întreţină relaţii sexuale, însă a încercat să îşi recapete libertatea. Gigel Sava, bărbatul acuzat de lovire sau alte violenţe, lipsire de libertate şi viol, a formulat contestaţie împotriva măsurii arestării preventive. Zilele trecute, judecătorii Tribunalului Brăila au respins contestaţia ca nefondată, bărbatul rămânând în spatele gratiilor. "Respinge ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul Sava Gigel împotriva încheierii de şedinţă de cameră de consiliu din data de 22.10.2014, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Brăila. Menţine încheierea pronunţată de Judecătoria Brăila. Obligă contestatorul-inculpat la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă", este soluţia Tribunalului Brăila, după cum se arată pe site-ul instanţei.
Săptămâna trecută, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a lui Gigel Sava, fostul iubit transformat în violator. Judecătoria Brăila a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă începând cu data de 22 octombrie şi până la data de 20 noiembrie, inclusiv. Potrivit procurorilor, în dimineaţa zilei de 21.10.2014, inculpatul Sava Gigel, a aşteptat-o pe fosta sa concubină, în timp ce aceasta se deplasa către locul de muncă. Inculpatul, sub pretextul unor discuţii, a abordat-o şi a condus-o spre maşina sa, apoi a lovit-o pe aceasta cu pumnul în zona capului, introducând-o cu forţa în autoturismul său. Au plecat apoi spre locuinţa sa, unde inculpatul a întreţinut cu persoana vătămată raporturi sexuale împotriva voinţei acesteia, exercitând din nou acte de violenţă asupra sa, fiindu-i cauzate leziuni ce necesită pentru vindecare un număr de 16-18 zile de îngrijiri medicale. Cel care a dat alarma la poliţie a fost chiar actualul concubin al femeii de 31 de ani, Veronica O., acesta spunând că, în jurul orei 6.30, concubina lui a fost luată cu forţa de pe strada Industriei de către fostul partener de viaţă. Poliţişti de investigaţii criminale au demarat imediat cercetările şi au dat de urma bărbatului acuzat de viol.