Conducătorii microbuzelor şcolare, instruiţi de poliţişti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Conducătorii microbuzelor şcolare, instruiţi de poliţişti

ieri, aproximativ 20 de şoferi care îi transportă pe elevi la unităţile de învăţământ au fost la sediul Poliţiei Rutiere şi au primit sfaturi pentru creşterea siguranţei rutiere • şeful Biroului Rutier, Doru Stăncună, a spus că în ultimii ani nu au fost înregistrate probleme pe această linie • şoferii de microbuze trebuie să circule cu prudenţă, siguranţa copiilor fiind în mâinile lor

 

Începe noul an şcolar, iar conducătorii de vehicule destinate transportului de elevi au avut parte de o instruire realizată de către specialişti ai Serviciului şi Biroului Rutier. Acţiunea s-a desfăşurat în cursul zilei de ieri, pentru creşterea siguranţei rutiere, în contextul pregătirii noului an şcolar. La nivelul judeţului Brăila sunt aproximativ 100 de microbuze destinate transportului elevilor.

Ieri, aproximativ 20 de şoferi care îi duc pe elevi la unităţile de învăţământ au fost la sediul Poliţiei Rutiere şi au primit sfaturi importante menite să asigure protecţia elevilor. Şeful Biroului Rutier, Doru Stăncună, a spus că în ultimii ani nu au fost înregistrate probleme pe această linie, dar şoferii de microbuze trebuie să circule cu prudenţă. „Am organizat această întâlnire, care este una benefică pentru elevi. Îi vom instrui pe conducătorii auto care se ocupă de transportul elevilor şi le vom reaminti regulile de circulaţie. Trebuie să conducă preventiv, să nu se urce la volan sub influenţa alcoolului, să nu transporte alte persoane cu microbuzul destinat transportului elevilor. În ultimii 15 ani nu am înregistrat probleme pe această linie. Conducătorii auto nu au călcat pe «bec», le mulţumim pentru acest lucru. Noi le reamintim regulile de circulaţie, chiar dacă le ştiu, tocmai pentru a preveni anumite incidente. Ei răspund de siguranţa elevilor pe care îi transportă către şcoală. Maşinile trebuie să fie verificate să nu aibă probleme, permisul trebuie să fie unul corespunzător, să fie ITP la maşină, să aibă poliţă RCA. Acum este o acţiune de instruire, însă de luni, odată cu începerea şcolii, vom face verificări şi în teritoriu”, a declarat comisarul Doru Stăncună.

Unii şoferi s-au mai plâns de starea drumurilor din judeţ, însă poliţiştii le-au recomandat să circule preventiv, cu viteză redusă, tocmai pentru a nu fi probleme în trafic. Vizavi de starea drumurilor, poliţiştii au spus că informează autorităţile care trebuie să se ocupe de remedierea problemelor.

În perioada următoare, poliţiştii vor continua acţiunile de instruire şi cu ceilalţi şoferi care se ocupă de transportul elevilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro