Conducatorii de maxi-taxi, în vizorul autoritatilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Conducatorii de maxi-taxi, în vizorul autoritatilor

De exemplu, joi, 14 iunie, a avut loc o astfel de actiune, la care au participat politisti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, Serviciului Rutier, împreuna cu lucratori de la Inspectoratul Teritorial de Munca, Garda Financiara, precum si din partea Inspectoratului de Stat pentru Control si Transport Rutier. Scopul actiunii a fost acela de a verifica legalitatea activitatii de transport în comun desfasurate de operatori-societati comerciale cu microbuze. "Pe timpul actiunii, au fost depistati în trafic un numar de patru conducatori auto care efectuau activitati de transport în comun pe diferite trasee secundare, fara a respecta prevederile legale. Aspectele constatate au fost sanctionate contraventional, în conformitate cu prevederile HG 69/2012, privind transporturile rutiere", a explicat inspector Jenel Sogor, purtatorul de cuvânt al IPJ Braila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro