Constantin Dumitriu: "Brăilenii s-au săturat de lipsa de preocupare pe care au arătat-o cei aflaţi în poziţii de conducere, la nivel local" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Constantin Dumitriu: "Brăilenii s-au săturat de lipsa de preocupare pe care au arătat-o cei aflaţi în poziţii de conducere, la nivel local"

Treptat, cotidianul "Obiectiv - Vocea Brăilei" încearcă să ia temperatura în taberele ce se pregătesc de Marea Confruntare. Vă propunem astăzi un interviu cu preşedintele PDL Brăila, Constantin Dumitriu, preşedintele Federaţiei Române de Şah, despre felul în care democrat-liberalii se străduiesc să câştige pentru prima dată alegerile locale.


- În urmă cu o lună aţi avansat ideea contractului cu cetăţenii. Pe scurt, un angajament clar că, în cazul în care veţi câştiga alegerile şi nu vă veţi onora promisiunile făcute în campania electorală, o să vă prezentaţi demisia. Vă menţineţi acest proiect? O astfel de abordare credeţi că mai are credibilitate după mai bine de 20 de ani în care politicienii şi-au făcut o regulă din a-şi încălca promisiunile?
- Desigur, îmi menţin acest proiect. Din păcate, la ora actuală, clasa politică românească este lipsită total de credibilitate, fie că ne referim la partidele de la guvernare sau la cele din opoziţie. Personal, m-am săturat să aud, în fiecare campanie electorală, că oraşul are nevoie de aeroport sau pod peste Dunăre şi să constat, la următoarele alegeri, că nici măcar problema gunoaielor nu s-a rezolvat în cei 4 ani care au trecut. Oamenii au nevoie de lucruri concrete, vor să vadă rezultate. Tocmai pentru a credibiliza proiectele mele în faţa cetăţenilor, am căutat acea soluţie care să le permită acestora să sancţioneze autorităţile statului, nu doar o dată la 4 ani, ci atunci când contează pentru ei, atunci când brăilenii consideră că interesele lor nu mai sunt corect reprezentate. Concret, propun un contract cu cetăţeanul, care va fi semnat de ambele părţi: de mine în calitate de candidat pentru o funcţie în administraţia publică pe de o parte, şi de fiecare brăilean, pe de altă parte. Cu alte cuvinte, mă oblig, prin contract, să-mi respect angajamentele făcute în timpul campaniei electorale. În caz contrar, în baza acestui document oficial, brăileanul are puterea legală să mă sancţioneze, iar în momentul în care vor fi denunţate peste 50% dintre aceste contracte, îmi voi da demisia din funcţie. În schimb, eu am pretenţia ca şi oamenii, la rândul lor, să-şi respecte îndatoririle de cetăţeni, cum ar fi plata impozitelor şi a taxelor locale, participarea la vot etc. O înţelegere corectă de ambele părţi. Am convingerea că această abordare are credibilitate, tocmai pentru că oamenii sunt sătui de promisiuni şi vorbe goale. Iar contractul pe care îl propun cetăţenilor este o modalitate de a responsabiliza clasa politică şi de a demonstra că judeţul Brăila poate fi condus aşa cum trebuie, prin fapte şi fără promisiuni nefondate.
- Care-i politica PDL Brăila cu privire la listele de consilieri judeţeni şi municipali? Veţi avea în vedere şi tineri pe locuri eligibile?
- Dacă îmi permiteţi, nu îmi place să vorbesc de liste, îmi place să vorbesc de oamenii care vor face parte din echipa PDL din poziţia de consilieri municipali respectiv judeţeni. De aceea, vom propune şi vom aduce în administraţia publică locală oameni dornici de muncă, dar mai ales oameni cu competenţe pe domenii precise. Oameni care ştiu ce au de făcut şi care sunt deschişi să comunice cu cetăţenii şi să construiască alături de aceştia un judeţ mai frumos, mai curat, cu infrastructura stradală pe care locuitorii o merită, cu mai multe locuri de muncă. În ceea ce priveşte tinerii, mărturisesc că în toate activităţile pe care le-am desfăşurat până acum, am căutat să-i promovez. Şi nu mă refer doar la activităţile mele ca politician din ultimii 10 ani, ci inclusiv la tot ceea ce am întreprins în privat. Ca viceprimar şi europarlamentar, am angajat în cabinetul meu tineri aflaţi la început de drum, le-am recunoscut performanţa şi am încurajat-o cum am putut mai bine. Am oferit, de la bun început, locuri de muncă tinerilor în companiile mele şi, în majoritatea cazurilor, n-am dat greş acordându-le încrederea mea. Aceşti tineri au ajuns buni profesionişti, în ţară sau în afară şi pot spune azi, cu mare bucurie, că îmi sunt parteneri, colegi sau prieteni. Am discutat această problemă cu colegii mei în repetate rânduri: într-adevăr, în politica românească per ansamblu, nu doar în Brăila, există o nevoie acută de minţi proaspete. Tinerii bine pregătiţi şi deschişi sunt capabili să echilibreze situaţia politică şi administrativă la nivelul judeţului şi în ţară... Iată, avem acum cea mai bună dovadă a acestui fapt: noul guvern instaurat, cel mai "tânăr" guvern de până acum, a început să lucreze şi să obţină deja rezultate. PDL a susţinut mereu tinerii şi o va face cu toată convingerea în continuare, inclusiv la alegerile din iunie.

"Culorile partidelor politice, hotărâte la centru, se estompează când vine vorba de politica locală"

- Cu o singură pauză, de 4 ani, vreme în care municipiul a fost condus de un liberal, în Brăila puterea a fost apanajul partidelor de stânga. Ce şanse credeţi că are PDL să preia puterea locală, cu atât mai mult cu cât, la nivel central, fiind la guvernare în plină criză, formaţiunea pe care o reprezentaţi s-a erodat?
- Vedeţi, dumneavoastră vorbiţi de o erodare, eu, în schimb, - şi sunt sigur că şi o parte importantă a populaţiei face această distincţie - consider că e vorba de implicare la nivel central, e vorba de măsuri şi decizii, unele nepopulare, care au fost luate pentru bunul mers al ţării. Este vorba de măsuri care nu aduc glorie, nu aduc voturi, nu aduc popularitate. În schimb, ne-au adus stabilitate economică şi, mai important, ne-au dat un viitor pentru noi şi familiile noastre, un viitor pentru România. Creşterea economică înregistrată la finalul anului 2011 de România, de 2,5%, una dintre cele mai mari creşteri economice din Uniunea Europeană, în vremuri în care ţări precum Grecia sau Ungaria se află în pragul falimentului, se datorează politicilor duse de PDL şi măsurilor economice luate: este vorba, pe de o parte, de nepopularele măsuri de austeritate convenite cu FMI, dar şi de politica de investiţii, o politică ce plasează ţara noastră în rândul primelor ţări din Uniunea Europeană în ceea ce priveşte banii alocaţi de la bugetul statului pentru crearea de noi locuri de muncă. PDL este partidul care şi-a asumat responsabilitatea în această perioadă grea pentru România, în timp ce opoziţia a avut ca singur obiectiv discreditarea celor aflaţi la guvernare şi câştigarea de capital electoral pe seama greutăţilor oamenilor. În timp ce reprezentanţii USL au aruncat acuze în stânga şi dreapta şi s-au plâns de prăpădul din ţară, PDL a venit cu soluţii, a făcut ceva concret pentru ieşirea din situaţia grea. Iar oamenii înţeleg foarte bine acest lucru. Atenţie, să nu minimizăm discernământul alegătorului. În ciuda manipulării mediatice şi a show-ului politic, cetăţenii văd limpede care sunt cei care fac realmente ceva şi care sunt cei care fac spectacol. Eu vorbesc cu oamenii pe stradă, am mulţi prieteni şi am putut să observ că brăilenii vor o schimbare. S-au săturat de lipsa de preocupare pe care au arătat-o cei aflaţi în poziţii de conducere, la nivel local. Oamenii vor să vadă cum autorităţile se implică în interesul lor.
Culorile partidelor politice, hotărâte la centru, se estompează când vine vorba de politica locală. Este foarte simplu, oamenii îi vor alege pe cei pe care îi consideră capabili să facă ceva pentru ei şi îi vor sancţiona pe cei care se pricep doar să promită şi să înşele, indiferent de sigla sau culoarea de partid. Câştigarea alegerilor de către PDL va fi, într-adevăr, mai dificilă în Brăila decât în alte judeţe, însă am toată încrederea în brăileni. Programul meu administrativ este pentru ei, va ţine cont de nevoile şi de problemele cetăţenilor şi, cu ajutorul lor, cred că avem toate şansele de reuşită.
- O să revin la contractul cu cetăţenii de care vorbeam la început şi o să amintesc şi campania cotidianului "Obiectiv", "Bătălia pe proiecte", un demers ce-şi propune o dezbatere punctuală în timpul campaniei electorale şi înainte de aceasta. Aveţi un proiect realizabil pentru care să garantaţi cu demisia în cazul în care dumneavoastră sau candidaţii dumneavoastră veţi câştiga alegerile?
- Un lucru important pentru care militez îl reprezintă transparentizarea şi debirocratizarea actului administrativ. Actualul sistem este împovărat de o birocraţie excesivă, inutilă, care implică foarte multe fonduri gestionate greşit, permite instituţionalizarea şpăgii şi interacţiunea extinsă, inutilă, a funcţionarului public cu cetăţeanul. De aceea, unul dintre proiectele pe care mă angajez să-l pun în practică, încă din primul an de mandat, în cazul în care voi câştiga alegerile, vizează creşterea eficienţei instituţiilor administrative. Cu alte cuvinte, cetăţeanul nu va mai fi nevoit să se plimbe ore în şir de la un ghişeu la altul pentru un singur document, ci va fi suficient ca acesta să depună documentul la un singur ghişeu, urmând să primească răspuns în maxim 30 de zile de la înregistrarea lui. Îmi propun ca, în decurs de un an de zile, Brăila să devină un model de bună funcţionare a aparatului administraţiei publice şi pentru alte judeţe. În caz contrar îmi voi depune demisia pentru că nu mi-am respectat contractul.

"Brăilenii pot decide dacă vor ca Brăila să arate precum alte judeţe din Transilvania sau vor ca lucrurile să rămână neschimbate"

- Brăila nu este ruptă de România, iar România nu e ruptă de Europa. După cum nici Europa nu este ruptă de restul lumii. Iar criza nu s-a încheiat. Mai mult decât atât, fiecare dintre noi, într-un fel sau altul, va începe din acest an să plătească tranşele la datoriile pe care statul le-a făcut la FMI. Viitorul nu sună tocmai bine, aşadar. Câteva sfaturi pentru supravieţuire de la un om informat, care se învârte în cercurile puterii nădăjduiesc că nu ar fi de prisos pentru nimeni...
- Într-adevăr, criza mondială a afectat România. În acelaşi timp, însă, economia ţării a înregistrat în 2011 una dintre cele mai mari creşteri din Uniunea Europană, iar pentru anul 2012 se estimează o creştere economică a României peste cea din zona Euro. La capitolul absorbţiei fondurilor europene s-au făcut progrese simţitoare în ultimul an - în primele 8 luni din anul 2011 plăţile pentru proiectele finanţate din fonduri UE au crescut cu 58,9% faţă de perioada corespunzătoare din anul 2010. Să nu uităm, de asemenea, de măsurile pe care le-a luat şi le ia în continuare Guvernul pentru atragerea investitorilor străini în vederea creării de noi locuri de muncă. La nivel local, angajamentul meu faţă de brăileni este susţinerea necondiţionată şi imediată a mediului privat. Firmele nu vor mai fi nevoite să "fugă" din Brăila, ci vor privi cu interes către mediul investiţional din judeţul nostru. În ultimul an am purtat numeroase discuţii cu potenţiali investitori din străinătate şi am trasat direcţiile de acţiune pentru o serie de proiecte de investiţii importante pentru Brăila (proiecte care vor maximiza potenţialul turistic şi agricol al Brăilei, proiecte de dezvoltare durabilă, etc). Ca fost europarlamentar în Comisia pentru Agricultură, am stârnit interesul colegilor mei pentru sectorul agricol din Brăila, iar acest interes se va concretiza în proiecte de cooperare cu alte comunităţi din Europa pentru promovarea produselor agricole tradiţionale, târguri internaţionale, schimburi de experienţă în domeniu etc.
Voi aduce fondurile europene mai aproape de oameni, prin crearea unor birouri de consultanţă în fiecare comună, la care fiecare cetăţean poate apela, gratuit, pentru a obţine asistenţă în vederea depunerii proiectelor cu finanţare europeană. Aşadar, soluţii concrete pentru problemele reale ale oamenilor, care se vor traduce în mai multe locuri de muncă, reechilibrarea politicii administrative locale şi schimbarea la faţă a judeţului. În tot acest context, permiteţi-mi să am o atitudine uşor diferită şi să vă spun că sfatul meu pentru brăileni nu este pentru supravieţuire, este pentru un trai mai bun şi se referă direct la alegerile locale din vara aceasta. Potenţialul şi premisele pentru dezvoltare există, trebuie doar să ştim să profităm de pe urma lor. În iunie, brăilenii pot decide dacă vor ca Brăila să arate precum alte judeţe din Transilvania sau vor ca lucrurile să rămână neschimbate. În iunie, brăilenii pot decide dacă vor ca administratorii judeţului să fie oameni competenţi şi prezenţi în viaţa celor care i-au ales, ori îi doresc pe aceiaşi nepăsători, care ştiu doar să dirijeze afaceri cu bani publici în interes propriu, fără să arate nici cea mai mică preocupare pentru localnici şi comunitate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro